Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Belgia, Suedia, Franţa, Germania, Spania şi Italia testează aleatoriu de COVID pasagerii zborurilor din China
WhatsApp
Tot mai multe state ale Uniunii Europene impun testarea pentru COVID a pasagerilor zborurilor care vin din China, în contextul numărul îmbolnăvirilor în creştere.
Tot mai multe state UE impun testarea COVID a pasagerilor zborurilor care vin din China

Lista ţărilor din Uniunea Europeană care solicită un test COVID negativ pasagerilor veniţi din China se mărește pe zi ce trece. Belgia, Suedia, Franţa, Germania, Spania şi Italia anunţă că, pe lângă testul negativ necesar la îmbarcarea spre Europa, ar putea testa aleatoriu pasagerii şi la sosire.

După o ședință care s-a întins până târziu în noapte, experții în sănătate din țările Uniunii Europene au decis un set de recomandări, pe fondul exploziei de cazuri COVID cu care se confruntă China.

Printre recomandări se numără prezentarea unui test COVID negativ înainte de îmbarcare, purtarea măștii în timpul zborului, promovarea vaccinării, verificarea apelor reziduale de la avioanele venite din China și din toaletele aeroporturilor.

"E îngrijorător ce se întâmplă în China"

 

"Ceea ce se întâmplă în China e îngrijorător. De aceea, împreună cu premierul, am hotărât testarea pasagerilor veniţi din China", a spus Francois Braun, ministrul Sănătății din Franța. 

Europa își ia măsuri de precauție, mai ales că în toate țările crește numărul virozelor respiratorii. Iar medicamentele uzuale în astfel de cazuri lipsesc.

"Problema e că, pe fondul acestor fenomene gripale, consumul de Paracetamol a crescut cu 13 la sută. Fabricanţii nu au anticipat. Dar acum iau măsuri, îi urmărim îndeaproape, dacă pot spune aşa. Liniile de producţie lucrează 24 din 24, 7 din 7", a mai spus Francois Braun, potrivit Știrile TVR. 

China e acuzată, inclusiv de Organizația Mondială a Sănătății, că nu e transparentă în privința situației infecțiilor COVID și că anunță oficial mai puține îmbolnăviri și decese decât sunt în realitate. Regimul de la Beijing neagă.

China spune că raportează toate "informațiile relevante"

 

Mao Ning, purtător de cuvânt, Ministerul chinez de Externe: China a comunicat întotdeauna strâns cu Organizaţia Mondială a Sănătăţii şi a trimis informaţii relevante la timp, în mod transparent. Actuala situaţie pandemică din China e gestionabilă.

După aproape trei ani, China a renunțat la restricțiile dure anti COVID, iar de pe 8 ianuarie țara se deschide cu totul și vor fi reluate toate cursele aeriene externe.

"Kraken", o nouă variantă de Covid. E cea mai transmisibilă tulpină de până acum

 

O nouă tulpină de Covid supranumită "The Kraken” este "cea mai transmisibilă subvariantă care a fost detectată până acum”, potrivit Organizației Mondiale a Sănătății. XBB.1.5 a fost denumit „The Kraken” după miticul monstru marin, care a fost subiectul superstițiilor marinarilor.

Cea mai recentă subvariantă de coronavirus, care derivă din varianta Omicron, este deja răspândită în Statele Unite, unde se crede că se află în spatele a aproximativ 70% din cazurile de Covid-19 înregistrate recent.

Acum a început să se extindă în Marea Britanie, indicând că are un avantaj major de creștere față de tulpinile rivale. Dar XBB.1.5 pare a fi la fel de blând ca strămoșul său Omicron și variantele sale.

„Suntem îngrijorați de avantajul său de creștere, în special în unele țări din Europa și din SUA, în special în partea de nord-est a Statelor Unite, unde XBB.1.5 a înlocuit rapid alte variante circulante. Preocuparea noastră este cât de transmisibilă este. Cu cât acest virus circulă mai mult, cu atât va avea mai multe oportunități de a se schimba”, a precizat dr. Maria Van Kerkhove, responsabilul tehnic al OMS pentru Covid.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News

WhatsApp
Top cele mai citite știri
Crossuri parteneri
Sanatate Vezi toate articolele
Iti place noua modalitate de votare pe stiridiaspora.ro?
pixel