Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Belgia. SECRETUL din spatele PREZENȚEI la VOT impresionante
WhatsApp
Pe lângă ciocolată și gofrele sale, Belgia ar trebui să fie cunoscută lumii pentru cel puțîn încă un motiv: o rată de participare la vot foarte ridicată, relatează Ziare.com .

La alegerile parlamentare europene anterioare, care au avut loc în 2014, au votat 90% dintre cetățenii belgieni înscriși în registrul electoral, asta în condițiile în care prezența medie la urne la nivelul Uniunii Europene a atins în acel an cel mai mic nivel din toate timpurile, de 43% (cel mai ridicat nivel a fost de 63% și a fost înregistrat în 1979).

În timp ce ne îndreptăm cu pași repezi spre momentul în care îi vom alege pe cei care ne vor reprezenta în Parlamentul European în următorii cinci ani, specialiști citați de Quartz se întreabă dacă nu cumva Belgia deține cheia inversării trendului de creștere a apatiei electorale în Europa.

 

Belgienii ar putea „oferi lumii un exemplu de ideologie democratică și de bună practică”

 

Anthoula Malkopoulou de la Centrul pentru Studii Politice Europene, de pildă, crede că belgienii ar putea „oferi lumii un exemplu de ideologie democratică și de bună practică”.

La prima vedere, explicația ar fi cât se poate de simplă: exprimarea opțiunii electorale este obligatorie în Belgia încă din 1893 pentru toți bărbațîi de peste 21 de ani (femeile aveau să primească dreptul la vot 55 de ani mai târziu) . În 1989, legea prin care a fost introdus votul obligatoriu a fost extinsă astfel încât să se aplice și în cazul alegerilor europene.

Asta înseamnă că, teoretic, belgienii care nu votează riscă să fie sancționați. Astfel, cu două săptămâni înainte de alegeri, fiecare cetățean este notificat că poate fi amendat dacă nu se prezintă la urne. O amendă de 10 euro îi paște pe absenții nemotivați la prima „abatere” și de până la 25 de euro dacă se repetă.

 

Ștergerea cetățenilor în cauza din registrul electoral pentru 10 ani

 

Neparticiparea nejustificată la alegeri de patru ori în 15 ani are drept consecință ștergerea cetățenilor în cauza din registrul electoral pentru 10 ani. În această perioada de ostracizare, ei nu pot primi, potrivit legii, „nominalizări, promovări sau distincții din partea unei autorități publice”.

Cuvântul cheie este însă aici „teoretic”, pentru că, așa cum se întâmplă și în multe dintre celelalte țări cu vot obligatoriu, rareori sunt puse în aplicare sancțiunile enumerate.

 

Cum se explică cu adevărat rată impresionantă de participare la vot?

 

În opinia lui Jean-Benoit Pilet, profesor de științe politice la Universitatea Liberă din Bruxelles, dacă la început participau de frică sancțiunilor, cu timpul, belgienii au început să vadă votul că pe o „responsabilitate civică” comună, dar și un prilej de a schimbă câteva vorbe cu vecinii.

În plus, prezența ridicată la urne în ziua alegerilor pentru Parlamentul European este încurajată și prin decizia autorităților belgiene de a le organiza odată cu alegerile regionale și federale, care îi interesează mai mult pe belgieni.

„Toți cei din jurul tău se duc la secția de votare, votul devine un fel de activitate socială la care participa toată lumea și ești astfel motivat să participi și tu”, spune Pilet.

 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News

WhatsApp
Top cele mai citite știri
Crossuri parteneri
Știri principale Vezi toate articolele
pixel