Potrivit actului de inculpare, avocatul, în vârstă de 42 de ani, şi victima, de 78 de ani, legaseră o relaţie de prietenie datorită pasiunii comune pentru muzica de operă. Cei doi asistau frecvent împreună la spectacole la Viena şi în străinătate. Femeia i-a dezvăluit mai tânărului ei prieten că îşi ţinea întreaga avere, constând în 20 kg de aur, în apartamentul său din Viena. Procurorii îl acuză pe suspect că i-ar fi livrat informaţia unui român, un infractor condamnat pe care îl apărase ca avocat. Austriacul i-a furnizat complicelui fotografii ale apartamentului şi ale sistemului de alarmă.
Planul a fost unul minuțios
În rechizitoriu se arată că, potrivit unui plan minuţios pus la punct, avocatul şi-a invitat victima la el acasă, în septembrie trecut, la o degustare de vin în noaptea jafului. După ce românul şi un al doilea spărgător nu au reuşit să găsească lingourile, avocatul a izbutit să afle de la femeie locul exact unde erau ţinute acestea, şi a invitat-o din nou a doua zi. De această dată, spărgătorii au avut succes. Ei au dispărut însă împreună cu prada şi de atunci sunt daţi dispăruţi. Avocatul suspectului a declarat pentru agenţia austriacă APA că acesta va pleda vinovat în instanţă. Suspectul susţine însă că a fost intimidat de români pentru a lua parte la infracţiune. Fostul avocat, care a fost radiat din barou, se află în arest preventiv din februarie şi a dat asigurări că va rambursa prejudiciul. 'Deţine două apartamente care vor fi scoase la vânzare cât mai curând posibil', a declarat apărătorul său, Werner Tomanek.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News