Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Bărbat prins la cerșit deghizat în măicuță. Polițiștii locali din Bacău și-au dat seama abia la secție
WhatsApp
Un tânăr din Bacău a fost prins de oamenii legii în timp ce le cerea bani trecătorilor deghizat în măicuță. Oamenii legii au descoperit că este vorba despre un bărbat abia când l-au dus la secție. 

Polițiștii locali din Bacău l-au identificat pe bărbatul deghizat în măicuță vineri, 3 martie, în zona Bisericii "Sfântul Nicolae". Inițial, oamenii legii au crezut că cea care le cerea bani trecătorilor este chiar o măicuță, însă, la sediul Poliției Bacău, aceștia au descoperit că, în realitate, au de-a face cu un bărbat deghizat.

"Celebra 'măicuță' a ajuns și la Bacău! Individul deghizat în măicuță a fost depistat în această dimineață în zona Bisericii 'Sfântul Nicolae' din Municipiul Bacău.

O patrulă de ordine publică a Poliției Locale l-a interceptat în timp ce apela la mila publicului. Acesta a fost condus la Sediul Poliției Locale, unde a fost legitimat, și s-a constatat că se numește B.I., în vârstă de 30 de ani, și domiciliază în județul Bacău”, au precizat reprezentanții Poliției Locale Bacău, potrivit publicației Adevărul.

Falsa măicuță a fost prinsă în fapt și la Râmnicu-Sărat

 

Bărbatul în vârstă de 30 de ani nu este la prima abatere, deoarece, în 2021, polițiștii din Râmnicu-Sărat l-au surprins în timp ce le cerea bani trecătorilor, fiind, de asemenea, deghizat în măicuță.

În acel moment, bărbatul le-a spus polițiștilor că se folosește de această metodă pentru că reușește să câștige ușor foarte mulți bani.

Tânărul a recunoscut, de asemenea, că nu a muncit niciodată și, atunci când este prins cerșind, îi este rușine de cei pe care i-a înșelat.

Mai mult, acesta le-a spus polițiștilor că, în trecut, s-a îmbrăcat și într-o pijama de spital, pătată cu vopsea roşie ca sângele, simulând lipsa unui braţ pierdut în urma amputării.

În acel moment, bărbatul le-a mărturisit polițiștilor și că  "Dumnezeu a spus: cere şi ţi se va da”, justificându-și, astfel, faptele.

În prezent, tânărul a fost sancționat contraventional cu suma de 500 lei, conform prevederilor Legii 61/1991, mai scrie sursa citată.

tanar-falsa-maicuta-bacau

Conținut recomandat

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News

WhatsApp
Top cele mai citite știri
Știri Vezi toate articolele
pixel