"Schimbul va fi posibil la un curs oficial", se arată în comunicatul NBP.
Săptămâna trecută, Banca Poloniei anunţa că va coopera cu cel mai mare creditor al ţării, PKO BP, pentru a permite refugiaţilor ucraineni în Polonia să convertească grivna.
Multe case de schimb valutar sunt reticente în a accepta grivna, din cauza supraofertei de monedă, după ce un val semnificativ de refugiaţi ucraineni a intrat în Polonia, aceştia fiind îngrijoraţi de deprecierea monedei lor.
"În urma afluxului masiv de refugiaţi de război din teritoriile Ucrainei, care vin cu numerar în Polonia, Banca Naţională a decis să efectueze pregătiri semnificative pentru a permite convertirea grivnei în zloţi", se arată într-un comunicat al NBP.
Surse care au dorit să-şi păstreze anonimatul au declarat pentru Reuters că Banca Centrală Europeană (BCE) lucrează la o facilitate financiară pentru a permite milioanelor de refugiaţi ucraineni să-şi convertească economiile în valută forte, pentru a-i ajuta să aibă un nou început în Europa.
Peste două milioane de persoane au părăsit Ucraina de la invazia Rusiei, în 24 februarie, iar numărul ar putea creşte la peste cinci milioane în următoarele săptămâni.
Mulţi dintre ei nu reuşesc să-şi cumpere nici produse de bază deoarece economiile lor în moneda ucraineană (grivna) nu se pot converti în majoritatea ţărilor din Europa, ceea ce înseamnă că nu au mijloace să le schimbe la rate rezonabile, iar traderii fără scrupule profită şi le oferă pentru schimb rate ultra scăzute, scrie Reuters.
Câţiva oficiali ai BCE, în special din estul blocului comunitar, au cerut joi preşedintelui BCE, Christine Lagarde, o soluţie comună, iar acum banca lucrează la noua facilitate.
Şi liderii UE fac presiuni asupra băncii pentru a acţiona şi au cerut BCE să-şi intensifice eforturile, spun sursele.
Şi Banca Centrală a Bulgariei a anunţat că lucrează la o facilitate, în timp ce în România subsidiara locală a Erste Bank permite ucrainenilor să convertească grivne în valoare de aproximativ 400 euro, relatează Agerpres.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News