Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Avocatul Poporului cere instituirea stării de urgență, în contextul pandemiei de coronavirus
WhatsApp
Avocatul Poporului îi cere președintelui Klaus Iohannis să declare starea de urgență, în contextul pandemiei de coronavirus.
Sursa foto: captură Antena 3

„Avocatul Poporului, în calitate de garant constituțional al drepturilor și libertăților fundamentale, luând act de măsurile administrative adoptate în ultimele zile în acțiunea de combatere a răspândirii virusului Covid – 19 solicită Președintelui României să declare starea de urgență, iar Parlamentului României să o încuviințeze, în conformitate cu art. 93 alin.(1) și (2) din Constituția României", se arată într-un comunicat transmis de Avocatul Poporului.

Avocatul Poporului susține că nu pune în discuție oportunitatea măsurilor luate până acum, necesitatea restrângerii unor drepturi, dar „acest lucru este obligatoriu să se întâmple așa cum prevede legea fundamentală în cazul situațiilor excepționale".

„Acestea sunt exigențele statului de drept, în care restrângerea unor drepturi și libertăți nu poate fi făcută decât în condițiile art. 53 din Constituția României. România are legislație în materie, respectiv O.U.G. nr. 1/1999, iar prevederile acestui act normativ trebuie respectate întocmai", se mai arată în comunicat.

 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News

WhatsApp
Top cele mai citite știri
Crossuri parteneri
Știri Vezi toate articolele
pixel