UPS a anunțat vineri că a oprit temporar toate zborurile avioanelor sale McDonnell Douglas MD-11, după accidentul de marți de la Louisville, Kentucky, soldat cu moartea a cel puțin 13 persoane, informează Agerpres, citând Reuters.
„Din motive de siguranță și ca măsură preventivă, am decis să suspendăm temporar zborurile flotei noastre de MD-11”, a declarat un purtător de cuvânt UPS. Această categorie de avioane reprezintă aproximativ 9% din totalul flotei companiei, iar decizia intră imediat în vigoare.
Compania a precizat că suspendarea zborurilor vine la recomandarea producătorului aeronavei. Informația a fost inițial difuzată de NBC News.
Accidentul s-a produs marți seara, când un avion-cargo UPS care urma să aterizeze în Honolulu s-a prăbușit după decolarea de pe aeroportul internațional Muhammad Ali din Louisville, iar unul dintre motoare s-a desprins. Aparatul a explodat la impact, provocând incendiu și distrugeri în clădiri comerciale din apropiere, iar trei membri ai echipajului se aflau la bord. Avionul s-a prăbușit la aproape 5 km de aerogară.
UPS a declarat că a activat planuri de urgență pentru a asigura continuitatea serviciilor de livrare. Investigațiile preliminare arată că, deși zborul UPS 2976 a început normal, un semnal de alarmă a fost înregistrat la doar 37 de secunde după decolare, iar echipajul încerca să controleze avionul în timp ce se declanșa alarma, conform lui Todd Inman, membru al Consiliului Național pentru Siguranța Transporturilor.
Boeing, care gestionează programul MD-11 după fuziunea cu McDonnell Douglas în 1997, și FedEx, care operează de asemenea avioane MD-11, nu au oferit încă comentarii.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News