Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
AVERTISMENT de la Bruxelles: "Perspectivă sumbră" la nivel global
WhatsApp
Preşedintele Consiliului European, Donald Tusk, şi cel al Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker, au avertizat că tensiunile comerciale şi presiunile la care este supusă ordinea internaţională bazată pe reguli creează o 'perspectivă sumbră' la nivel global.

Preşedintele Consiliului European, Donald Tusk, şi cel al Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker, au avertizat marţi, într-o scrisoare adresată participanţilor la summitul G20 de săptămâna aceasta, că tensiunile comerciale şi presiunile la care este supusă ordinea internaţională bazată pe reguli creează o 'perspectivă sumbră' la nivel global, transmite dpa.

'Perspectivele înaintea summitului sunt mai degrabă sumbre', scriu cei doi oficiali europeni, înaintea reuniunii care va începe vineri în capitala Argentinei, Buenos Aires.

'Ordinea internaţională întemeiată pe reguli se află sub o presiune în creştere, iar tensiunile comerciale globale rămân nesoluţionate, prin aceasta afectând negativ perspectiva economică globală', afirmă Tusk şi Juncker, pledând pentru cooperarea multilaterală vizând creşterea securităţii şi prosperităţii.

'Dorim să căutăm soluţii pentru provocările definitorii ale vremurilor noastre: schimbările climatice, tensiunile comerciale, migraţia nereglementată, sărăcie şi terorism. Pe scurt, pentru a ne asigura că popoarele noastre vor fi în siguranţă într-o lume tot mai globalizată', explică cei doi responsabili europeni.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News

WhatsApp
Top cele mai citite știri
Crossuri parteneri
Știri principale Vezi toate articolele
pixel