UPDATE, ora 09:50
Patru persoane au fost rănite, una dintre acestea este în stare gravă.
Iniţial, autorităţile au presupus, pe baza unei înregistrări video făcute de un martor, că circa 10 schiori ar fi fost îngropaţi de avalanşa care s-a produs duminică. Cu toate acestea, şase persoane nu au fost afectate.
„Se poate presupune că nu mai sunt alte persoane dispărute”, a spus poliţia într-un comunicat.
„O căutare de siguranţă va fi realizată luni pentru clarificarea definitivă”, au mai precizat autorităţile.
O echipă de circa 200 de voluntari, însoţiţi de câini de căutare şi mai multe elicoptere, au fost mobilizaţi duminică pentru a participa la eforturile iniţiale de salvare.
Potrivit poliţiei, avalanşa a ajuns la o pârtie din zona pentru schi de la vârful Trittkopf, în apropiere de Lech, care are o altitudine de 2.700 de metri. Avalanşa s-a produs aproximativ la ora locală 15:00 (14:00 GMT) duminică.
----------------------
Știrea inițială
„O persoană a putut fi salvată, în timp ce operaţiunea continuă pentru a le găsi pe celelalte”, a precizat un purtător de cuvânt al poliţiei, fără alte precizări despre soarta acestora.
Elicoptere şi mai multe echipe de intervenţie însoţite de câini au fost mobilizate pentru căutări.
Avalanşa s-a declanşat în jurul orei locale 15:00 (14:00 GMT) la altitudinea de 2.700 de metri, în domeniul amenajat pentru schi Lech Zurz.
Nicio informaţie nu a fost oferită despre identitatea persoanelor afectate.
Echipele de salvare avertizaseră în acest weekend împotriva unui puternic pericol de avalanşă în zona respectivă, precum şi în Tirolul vecin, subliniind fragilitatea stratului de zăpadă pe fondul unei uşoare încălziri.
În ultimii ani, în Austria, avalanşele au făcut în medie peste 20 de morţi anual, conform agenţiei de presă citate.
Trei bărbaţi au murit în două avalanşe produse în munţii Tatra Mare de-a lungul graniţei dintre Slovacia şi Polonia, au anunţat pe 11 decembrie echipele de salvare de pe ambele părţi ale graniţei, potrivit DPA.
Doi bărbaţi în vârstă de 36 şi, respectiv, 41 de ani au fost surprinşi de o avalanşă în apropiere de cabana Zbojnicka, după ce porniseră într-o excursie sâmbătă, în pofida avertismentelor de avalanşă, a anunţat serviciul de salvamont HZS din Slovacia.
Aceştia plănuiseră să fie preluaţi cu maşina de către partenerul unuia dintre bărbaţi la Stary Smokovec, dar nu au ajuns la ora stabilită. Partenerul a alertat serviciile de salvare care au verificat o zonă în care se produsese o avalanşă cu ajutorul câinilor de urmărire şi al echipamentului de căutare.
Cei doi bărbaţi au fost descoperiţi morţi sub zăpadă.
Pe partea poloneză a masivului montan s-au produs două avalanşe mai mari şi câteva mai mici. Trei persoane au fost îngropate sub zăpadă în zone diferite pe o pantă din Valea Kondratowa, a relatat postul de televiziune TVN24.
Un tânăr de 19 ani scos de sub zăpadă de salvamontişti a decedat la faţa locului, în pofida eforturilor de reanimare. Celelalte două persoane au fost rănite, fiind transportate la spital.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News