Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Austria, replică după ce Scholz a declarat că va insista la Bruxelles pentru intrarea României în Schengen: „Poziția nu se schimbă”
WhatsApp
Poziția Austriei nu se schimbă, a declarat ministrul de Interne austriac, Gerhard Karner, ca reacție după ce cancelarul german, Olaf Scholz, a anunțat la București că România îndeplinește deja toate condițiile pentru aderarea la Schengen. 
Gerhard Karner, ministrul austriac de Interne (Sursa: Agerpres)

Olaf Scholz a declarat, luni, la București că va insista pe lângă oficialii de la Bruxelles pentru ca obiectivul României să se îndeplinească în acest an. „Germania se află ferm de partea României. Aceasta înseamnă - şi o spun răspicat - înseamnă şi obiectivul ca România să obţină, în sfârşit, în acest an statutul de membru deplin în spaţiul Schengen. Ţara dumneavoastră a depus mari eforturi în acest sens, trebuie să onorăm acest lucru. L-am asigurat pe preşedintele Iohannis încă o dată de susţinerea mea în acest sens”.

În replica, ministrul austriac de Interne a declarat, potrivit Observator, că „este o contradicție la cancelarul german: dorește eliminarea controalelor la frontiera dintre România și Ungaria, dar Germania controlează în continuare granița cu Austria. Este o dovadă clară că sistemul nu funcționează”.

În 8 decembrie 2022, Austria şi-a folosit dreptul de veto şi a blocat aderarea României şi Bulgariei la spaţiul Schengen, cancelarul Karl Nehammer invocând numărul mare de imigranţi ilegali care nu sunt înregistraţi şi care ajung în Europa Centrală.

 

Cancelarul Nehammer vrea ca UE să plătească pentru un gard

 

Cancelarul austriac Karl Nehammer a insistat ca UE să plătească pentru un gard de-a lungul graniţei cu Turcia pentru a opri traficul de persoane. Comisia Europeană a respins, însă, iniţiativa, explicând că nu va da bani pentru garduri şi ziduri şi că ţările UE sunt obligate, în temeiul dreptului internaţional, să permită persoanelor care caută protecţie să solicite acest lucru la frontierele externe ale UE, iar astfel de facilităţi ar fi un obstacol în calea drepturilor lor.

În urmă cu o lună, Bruxelles-ul a anunţat, însă, că este de acord să finanţeze un proiect pilot pentru îmbunătăţirea echipamentelor tehnice de la frontieră, inclusiv instalarea de camere şi sisteme aeriene de supraveghere pentru a urmări şi opri imigranţii ilegali.

 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News

WhatsApp
Top cele mai citite știri
Crossuri parteneri
Internațional Vezi toate articolele
pixel