Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Austria. Cinci români, spaima comercianților, după ce au sustras bunuri de peste 20.000 de euro
WhatsApp
Poliția tiroleză a reușit să destructureze o grupare infracțională, care a dat mai multe jafuri în magazine, de unde au sustras bunuri de circa 20.000 de euro. Din grupare făceau parte cinci români.
Austria. Cinci români, spaima comercianților, după ce au sustras bunuri de peste 20.000 de euro. Polițiștii i-au arestat

În urma investigațiilor, efectuate de ofițerii de la Oficiul Poliției din Tirol cu ​​privire la o serie de furturi din magazine, un român, în vârstă de 48 de ani, a fost reținut, pe data de 17 mai, într-un magazin alimentar din Schwaz. Bărbatul, de 48 de ani, intrase cu un complice într-un magazin, atunci când au fost opriți de un polițist. Cei cei doi bărbați erau suspectați că ar avea legătură cu jaful dintr-un magazin alimentar din Kufstein. Totuși, complicele a reușit să fugă.

În cursul investigațiilor ulterioare, mașina românului a fost identificată și oprită pe 18 mai 2021, la Kufstein. În autovehicul se aflau doi cetățeni români, în vârstă de 28 și 40 de ani. Din moment ce existau suspiciuni că bărbatul de 40 de ani ar fi fost complicele românului arestat, acesta a fost reținuți. La fel și tânărul de 28 de ani a fost reținut, relatează heute.at.

În cele din urmă, ofițerii de poliție au reușit să identifice și domiciliul românilor. Ajunși la fața locului, au ai găsit alți doi cetățeni români, cu vârste cuprinse între 37 și 29 de ani. În timpul perchezițiilor, în casa românilor au fost depistate o mare parte din bunurile furate. În consecință, și românii, în vârstă de 37, respectiv, 29 de ani au fost arestați. În total, 600 de articole, inclusiv băuturi spirtoase, șampanie, lame de ras, diferite produse electronice și unelte electrice, în valoare totală de peste 20.000 de euro, au fost confiscate.

Bunurile găsite în casa românilor ar putea proveni din jafurile comise în mai multe magazine din Innsbruck și din districtele Schwaz și Kufstein. Cei 5 bărbați români, acuzați de furturi di magazine alimentare, farmacii, magazine de sport și de electronice și au fost duși în închisoarea din Innsbruck.

[citeste si]

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News

WhatsApp
Top cele mai citite știri
Crossuri parteneri
Internațional Vezi toate articolele
pixel