Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Atenţionare de călătorie MAE: Croaţia - cod roşu şi cod portocaliu de caniculă
WhatsApp
Ministerul Afacerilor Externe (MAE) informează cetăţenii români care se află, tranzitează sau intenţionează să călătorească pe teritoriul Republicii Croaţia că, în conformitate cu datele transmise de Institutul Hidro-Meteorologic croat, pentru perioada 22-26 iulie a fost emis un cod roşu pentru temperaturi ridicate în regiunile Zagreb, Karlovac, Knin, Rijeka şi Split, fiind prognozate temperaturi de 34-40 de grade Celsius.
Croaţia poate intra în zona Schengen. A primit undă verde de la Bruxelles

De asemenea, a fost emis un cod portocaliu de caniculă pentru regiunile Osijek, Gospic şi Dubrovnik. Se recomandă cetăţenilor români să evite expunerea directă la soare, pe cât posibil în intervalul orar 11,00-16,00 şi să se hidrateze corespunzător.

Autorităţile croate avertizează cu privire la disconfortul termic, precum şi la riscul apariţiei de incendii de vegetaţie. Pentru informaţii actualizate, se recomandă consultarea paginilor de Internet ale Institutului Hidro-Meteorologic Naţional - www.meteo.hr, Automobil Clubului Croat - www.hak.hr, Companiei Naţionale Croate de Căi Ferate - www.hznet.hr, Autorităţii Portuare Croate - www.portauthority.hr şi a Agenţiei Croate de Aviaţie Civilă www.ccaa.hr.

Ministerul Afacerilor Externe reaminteşte cetăţenilor români că, în situaţii de urgenţă, pe teritoriul Croaţiei, pot apela numărul european unic de urgenţă 112. Cetăţenii români pot solicita asistenţă consulară la numerele de telefon ale Ambasadei României la Zagreb: +38514677660 sau +38514610009, apelurile fiind redirecţionate către Centrul de Contact şi Suport al Cetăţenilor Români din Străinătate (CCSCRS) şi preluate de către operatorii Call Center în regim de permanenţă.

De asemenea, cetăţenii români care se confruntă cu o situaţie dificilă, specială, cu un caracter de urgenţă, au la dispoziţie şi telefonul de permanenţă al misiunii diplomatice a României în Republica Croaţia: +38598414341. Ministerul Afacerilor Externe recomandă consultarea paginii de Internet http://zagreb.mae.ro, www.mae.ro şi reaminteşte faptul că cetăţenii români care călătoresc în străinătate au la dispoziţie aplicaţia 'Călătoreşte în siguranţă', care oferă informaţii şi sfaturi de călătorie. 

 

Și România se încinge. Cinci judeţe se află sâmbătă sub avertizare cod roşu de caniculă. Temperaturile vor ajunge până la 42 de grade, avertizează meteorologii.

Cod ROȘU de caniculă în România

 

În județele Timiș, Arad, Bihor, Satu Mare și Sălaj se vor înregistra temperaturi maxime extreme, comparabile cu recordurile absolute. Acestea vor fi cuprinse între 39 și 42 de grade, iar în cursul nopții valorile termice nu vor coborî, în general, sub 20...24 de grade și disconfortul termic va fi deosebit de accentuat.

Cinci judeţe din vestul ţării se vor afla sâmbătă sub o avertizare Cod roşu temperaturi extreme şi disconfort termic deosebit de accentuat, conform Administraţiei Naţionale de Meteorologie (ANM).

Potrivit meteorologilor, în ziua de 23 iulie, în judeţele Timiş, Arad, Bihor, Satu Mare şi Sălaj se vor înregistra temperaturi maxime extreme, comparabile cu recordurile absolute. Acestea vor fi cuprinse între 39 şi 42 de grade, iar în cursul nopţii valorile termice nu vor coborî, în general, sub 20...24 de grade şi disconfortul termic va fi deosebit de accentuat.

În acelaşi timp, Administraţi Naţională de Meteorologie (ANM) a avertizat că, sâmbătă, în sudul Olteniei şi al Banatului, precum şi în sud-vestul Munteniei valul de căldură va persista, iar local în Transilvania şi în zona joasă din Maramureş acesta se va intensifica. Se vor înregistra valori termice diurne de 37-40 de grade, mai ridicate în Oltenia, iar minimele nu vor coborî sub 18-22 de grade şi prin urmare disconfortul termic va fi accentuat. Indicele temperatură-umezeală (ITU) va depăşi pragul critic de 80 de unităţi.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News

WhatsApp
DC Media Group Audience
Top cele mai citite știri
Crossuri parteneri
Știri Vezi toate articolele
Iti place noua modalitate de votare pe stiridiaspora.ro?
pixel