"Cuţite, un dispozitiv de tragere şi materiale de propagandă în favoarea grupării jihadiste au fost găsite la percheziţii" după arestarea lor sâmbătă în regiunea pariziană de către Direcţia Generală de Securitate Internă (DGSI), potrivit unor surse apropiate anchetei.
"Planul lor rămâne neclar în acest moment, însă există indicii potrivit cărora cei doi ar fi intenţionat să atace homosexuali", au spus sursele citate.
"Cei doi prieteni", necunoscuţi până acum serviciilor de informaţii, au fost reperaţi de DGSI în urmă cu câteva săptămâni, înainte ca acest caz să fie semnalat la începutul lunii iunie secţiei antiteroriste a parchetului parizian, a declarat una dintre surse.
Căutau arme
Descrişi ca fiind "foarte hotărâţi", cei doi au menţionat "de mai multe ori un plan de atentat în discuţiile lor", potrivit sursei citate.
"Unul dintre ei a afirmat că se află în căutarea unei arme", a spus o altă sursă.
Deşi dispuneau de un dispozitiv de tragere, în timpul percheziţiilor nu au fost găsiţi explozivi.
Acesta este cel de-al patrulea atac dejucat de DGSI de la începutul anului în Franţa, după cel al unui egiptean, de asemenea necunoscut serviciilor de informaţii, care planificase un atac cu explozivi sau cu otravă. În ianuarie, un bărbat a fost arestat în Gard (sud-est), iar un alt plan de atentat care viza un centru sportiv din vestul Franţei a fost dejucat de poliţie.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News