Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Atenționare de călătorie pentru români: cod roșu. La ce numere de telefon poți apela
WhatsApp
Ministerul Afacerilor Externe informează românii care se află, tranzitează sau călătoresc în Republica Croația că prognozele meteorologice pentru perioada 2-6 august 2018 indică o creștere semnificativă a temperaturilor, fapt ce a determinat emiterea unui cod roșu de caniculă pentru regiunile Knin, Rijeka, Split, Dubrovnik. De asemenea, a fost emis și un cod portocaliu pentru regiunea Zagreb.
MAE

Ministerul Afacerilor Externe informează cetățenii români că există posibilitatea creșterii timpilor de așteptare la punctele de trecere frontieră, precum și la punctele de taxare pentru circulația pe autostradă. Pentru informații actualizate, se recomandă consultarea paginilor de Internet ale Automobil Clubului Croat – http://www.hak.hr/en
, Serviciului Croat de Meteorologie și Hidrologie – http://meteo.hr/index_en.php
, Companiei Naţionale Croate de Căi Ferate - http://www.hznet.hr
, Autorităţii Portuare Croate - http://www.portauthority.hr
şi a Agenţiei Croate de Aviaţie Civilă http://www.ccaa.hr.

Numere importante

Cetățenii români pot solicita asistenţă consulară la numerele de telefon ale Ambasadei României în Republica Croația: +38514677660 sau +38514610009, apelurile fiind redirecționate către Centrul de Contact și Suport al Cetăţenilor Români din Străinătate (CCSCRS) şi preluate de către operatorii Call Center în regim de permanență. De asemenea, cetăţenii români care se confruntă cu o situaţie dificilă, specială, cu caracter de urgenţă au la dispoziţie şi telefonul de permanență al misiunii României la Zagreb: +38598414341.

Ministerul Afacerilor Externe recomandă consultarea paginilor de Internet http://zagreb.mae.ro, www.mae.ro
şi reaminteşte faptul că cetăţenii români care se deplasează în străinătate au la dispoziţie aplicaţia „Călătoreşte în siguranţă" (http://www.mae.ro/app_cs) care oferă informaţii și sfaturi de călătorie.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News

WhatsApp
Top cele mai citite știri
Crossuri parteneri
Știri Vezi toate articolele
pixel