Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Atenție la mesajele înșelătoare legate de COVID-19. Să nu cazi în capcana asta
WhatsApp
Băncile își avertizează clienții în această perioadă cu privire la tentativele de fraudă care pot apărea în aceasta perioadă. Răufăcătorii profită de disperarea oamenilor și pot obține venituri necuvenite. Iată cum te ferești de înșelătorii.

"Ştim că în această perioadă e foarte important pentru tine să ai acces la informaţie şi că te atrage orice noutate legată de pandemia prin care trecem. Din păcate, există şi persoane care vor să profite de acest lucru. Pentru că siguranţa ta este foarte importantă pentru noi, iată cum poţi să te protejezi de înşelătorii:

Atentie la e-mail-urile de tip phishing. Verifică dacă e-mail-urile primite au o sursă legitimă. Nu deschide mesaje nesolicitate sau a căror sursă nu o cunoşti. Nu deschide ataşamente şi nu accesa link-urile din e-mail, aplicaţii de mesagerie sau reclame. S-ar putea să descarci viruşi direct pe calculatorul sau telefonul tău.

Nu divulga niciun fel de date personale sau bancare cum ar fi: parole, coduri de activare, numărul cardului, codul PIN etc. ING nu iti va cere niciodata astfel de informatii.

Atenţie la apeluri telefonice suspecte. Ele par a fi din partea spitalelor sau centrelor medicale prin care te informează că o rudă/cunoştinţă este infectată cu virusul COVID–19 şi vi se solicită bani pentru tratament.

Atenţie la oferte de investiţie în diferite măsuri de protecţie, remedii, tratamente, vaccinuri şi alte medicamente miraculoase. 

Verifică înainte să cumperi sau să faci o donaţie. Caută recenzii despre organizaţie, site şi produs.

Atenţie la ofertele care par prea bune ca să fie adevărate, mai ales la cele de interes pentru această perioadă. Există în această perioadă oferte de produse la preţuri foarte bune: măşti chirurgicale, dezinfectant, echipamente de protecţie, echipamente medicale. Caută recenzii despre site şi produs.

Filtrează informaţia cu care intri în contact pe reţelele de socializare.
De cele mai multe ori, conturile false sunt folosite ca instrumente în încercarea de fraudă.

Informează-te din surse oficiale. Există multe informaţii false prezentate interesant, cu sfaturi din partea unor experţi falşi.

Instalează o soluţie de securitate ce oferă cel puţin protecţie la nivel antimalware, antispam şi antiphishing.

Dacă ai suspiciuni, contactează banca şi poliţia", se arată într-un email trimis clienților săi de una din cele mai mari bănci din România.

[citeste si] 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News

WhatsApp
Top cele mai citite știri
Crossuri parteneri
Știri Vezi toate articolele
pixel