Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
ATAC în Egipt. Un autocar cu turiști a fost aruncat în aer lângă piramide
WhatsApp
Cel puţin 17 persoane, originare din Egipt şi Africa de Sud, au fost rănite duminică într-o explozie care a vizat un autocar cu turişti în apropierea celebrelor piramide egiptene din complexul Gizeh (est de Cairo), au anunţat surse de securitate şi medicale egiptene, relatează AFP. 

Un dispozitiv explozibil a fost detonat la trecerea unui autocar cu turişti, care circula spre Gizeh, în apropierea noului muzeu de antichităţi egiptene, aflat în construcţie, la baza piramidelor.

Imagini de la locul exploziei postate pe reţelele sociale arată autocarul avariat şi resturi împrăştiate pe drum.

Într-un atac similar, în decembrie, trei turişti vietnamezi şi ghidul lor egiptean au fost ucişi în explozia unei bombe artizanale, la trecerea autocarului în care se aflau în apropierea piramidelor din Gizeh.

Atacul de duminică are loc la mai puţin de o lună de începerea Cupei Africane a Naţiunilor organizată de Egipt în perioada 21 iunie-20 iulie.

(w460)

Industria turismului, crucială pentru economia egipteană, a fost grav afectată de instabilitatea politică şi de atacurile care au urmat după revolta din 2011 care a condus la îndepărtarea preşedintelui Hosni Mubarak după 30 de ani cât s-a aflat la putere. De la 14,7 milioane, în 2010, numărul de vizitatori a scăzut la 5,3 milioane în 2016, însă din 2017 s-a înregistrat o redresare a situaţiei în ceea ce priveşte numărul de turişti. 

sursa foto: Twitter

[citeste si]

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News

WhatsApp
Top cele mai citite știri
Crossuri parteneri
Internațional Vezi toate articolele
pixel