Povestea lui Paul Palencsar arată o stare de fapt cu care, din păcate, ne obișnuim. Eroii neamului sunt uitați, iar batjocura și lipsa de respect sunt din ce în ce mai des întâlnite. Se spune că politicienii sunt oglinda unei națiuni, însă nu cred că aș greși dacă aș spune că și copii sunt.  

Iată povestea care a devenit virală pe rețelele de socializare și care a stârnit revolta pentru mii de români.

“Ieri, în Parcul Carol, am asistat la o scenă josnică, ce m-a îndurerat şi scârbit.

Eram la Mormântul Ostaşului Necunoscut. Aici, sunt permanent de gardă doi soldaţi. Vară sau iarnă, caniculă ori viscol, băieţii ăştia stau aşa cum vedeţi în fotografie. Neclintiţi. Străjuiesc un mormânt în care e îngropat un soldat ucis pe front. Nu-i ştim numele. El îi reprezintă pe toţi cei 225.000 de ostași care s-au jertfit în Primul Război Mondial, pentru întregirea României.

Patru puştani, nu mai mari de 12 ani, cred, s-au apropiat de soldaţii de gardă şi au început să scuipe înspre ei, de dincolo de semnul ce interzice trecerea. Înjurau şi le arătau degetul. Cei doi militari nu s-au mişcat un milimetru. Drama abia acum începe. Dacă ăştia mici erau doar nişte copii proşti, cei care treceau pe lângă ei erau adulţi. Nu doar că nimeni nu s-a oprit să pună capăt infamiei, dar majoritatea râdeau pe înfundate. Îşi plimbau pruncii în cărucioare şi se amuzau la batjocorirea soldatului necunoscut, a soldaţilor de gardă, a crucii şi a mormântului din care ţâşneşte flacăra veşnic aprinsă.

"Scena de ieri m-a întristat profund"

Nu sunt neapărat mândru că sunt român. Consider că ţara în care te naşti e o întâmplare pe care o faci sau nu fericită, prin modul de a fi. Nu sunt militarist. Visez la o lume în care armatele nu există, iar armele sunt transformate în pluguri. O lume în care Evanghelia lui Hristos a triumfat. Totuşi, scena de ieri, deși scurtă, m-a întristat profund.

Ca popor, nu preţuim puţinii eroi adevăraţi pe care-i avem. Fluturarea steguleţelor tricolore în mâini, pe maşini şi balcoane e ipocrizie, reflex patriotard, de sorginte naţional-comunistă. Mulţi dintre noi nu credem în nimic, mai departe de progenituri, portofel şi burtă. Nu avem nimic sfânt. Totul e o glumă, un mişto, un banc. Trăim duplicitar, fals. Dramatic e nu că suntem o cultură mică, ci faptul că facem tot posibilul să rămânem aşa, mici, meschini, fără nobleţe sufletească.

Vă rog, când treceţi prin faţa Mormântului Ostaşului Necunoscut faceţi-o cu reverenţă. Dacă nu erau cei ca el, azi, vorbeam turcă sau rusă, sub cizma unor dictatori. Avem puţine valori. Să nu le ratăm.”

Foto: Paul Palencsar/Facebook

*Acest articol reprezintă o opinie

  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News