În momentul atacului, femeia și-a apărat nepotul punându-se în fața câinelui agresiv.
Femeia în vârstă de 66 de ani, din Arad, a sunat la 112 și a spus că a fost mușcată de un câine, scăpat din curtea unui imobil, în cartierul Micălaca, din oraș, în timp ce își plimba nepoțelul în vârstă de șase ani.
La locul atacului au intervenit un echipaj de Jandarmerie și un echipaj de ambulanță.
„Proprietara unui imobil (...) a deschis poarta pentru a conduce spre ieșire un membru de familie, iar în acel moment, din curtea imobilului, au ieșit doi câini de talie medie și s-au năpustit asupra femeii și copilului aflați la plimbare. Aceasta a încercat să-și apere nepoțelul punându-se în fața câinilor agresivi. Unul dintre câini a mușcat-o provocându-i o leziune la nivelul șoldului. Cei doi câini au fost imobilizați de către proprietară și introduși în curtea imobilului”, transmite, vineri, Jandarmeria Arad.
Pe numele proprietarei câinilor au fost întocmite actele necesare începerii urmăririi penale sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală, conform Codului Penal.
Femeia agresată a fost transportată la unitatea de primiri urgențe unde a primit îngrijiri medicale.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News