Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Argeş a anunţat că incendiul a cuprins un adăpost de animale şi un depozit de furaje, manifestându-se pe o suprafaţă totală de 150 de metri pătraţi. La faţa locului au acţionat trei autospeciale de pompieri, intervenţia durând două ore.
"La sosirea echipajelor ardeau cu flacără violentă construcţia din lemn şi alte materiale combustibile, iar din cauza vântului exista posibilitatea propagării la vecinătăţi. S-a acţionat pentru protejarea construcţiilor vecine şi pentru lichidarea incendiului", se precizează într-un comunicat al ISU Argeş, citat de Agerpres.
În incendiu au murit şapte cai. Flăcările au distrus clădirea, două tone de furaje şi un metru cub de lemn de foc.
Din primele cercetări, cauza probabilă a incendiului este efectul termic al curentului electric produs la un conductor defect sau neizolat corespunzător.
[citeste si]
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News