Georgeta, alături de alte trei persoane, ar fi dat o spargere într-un magazin de lux din Mayfair şi au plecat cu o avere. Bijuteriile furate din magazin au fost estimate de către experţii evaluatori la peste 4,2 milioane de lire sterline (5 milioane de euro). Acesta ar fi cel mai mare jaf dintr-un magazin din istoria juridică britanică, scrie adevărul, citând Daily Mail.
Detectivii au lucrat la acest caz aproape cinci ani, iar în cele din urmă au ajus la românca care ar face parte dintr-un grup internaţional de infractori care ar fi jefuit mai multe magazine de bijuterii în Franţa, Belgia, Luxemburg şi Germania. Femeia a fost extrădată din Franţa pe 6 iulie 2020, iar a doua zi a fost acuzată oficial de conspiraţie pentru furt.
Potrivit Daily Mail, Georgeta şi ceilalţi membri ai grupării de infractori pretindeau că sunt experţi în diamante şi că vor să le cumpere. Îşi alegeau victimele cu atenţie şi acţionau ca în filmele poliţiste. În cazul jafului de la Londra, ei ar fi schimbat diamantele cu unele false. Niciunul dintre experţii magazinului de lux londonez nu a remarcat faptul că diamantele veritabile au fost înlocuite cu unele false.
Pe 1 septembrie, românca a apărut în faţa judecătorilor la Southwark Crown Court din Londra. Ea a fost asistată de un interpret francez, dar a cerut unul român la viitoarele audieri. Georgeta a pledat nevinovată, însă a rămas în arest preventiv. Alături de ea sunt arestaţi şi doi bărbaţi. Unul este cel care se prezenta ca fiind expert în pietre preţioase. Cei trei sunt bănuiţi că ar fi implicaţi şi în alte jafuri. Mai multe magazine de lux din Paris, Lyon, Nisa, Berlin şi Bruxelles.
[citeste si]
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News