România a fost aproape de a câștiga o medalie la gimnastică artistică la Jocurile Olimpice de la Paris, însă a ratat această șansă în urma unei contestații. Ana Maria Bărbosu a terminat pe locul patru în finala la sol, după ce inițial ocupase poziția a treia și ar fi obținut medalia de bronz. Americanca Jordan Chiles a depus o contestație care a dus la majorarea notei sale de la 13,666 la 13,766, astfel că ea a urcat pe podium.
Cu lacrimi în ochi, Ana Maria Bărbosu a declarat că se simte rușinată pentru că a fost atât de aproape de a aduce din nou România pe podium la gimnastică. Ea a subliniat că, deși decizia arbitrilor a fost dezamăgitoare, nu contestă decizia."
"Mi-este ruşine pentru că am mai şi urcat acolo sus. Îmi pare rău, pentru că aş fi putut duce din nou România pe podium la gimnastică. A fost... Staţi să-mi aleg cuvintele. A fost o finală la care nu mă aşteptam. În primul rând am plâns două zile încontinuu până acum pentru că am ajuns în finală şi m-am gândit că mai bine plâng înainte de finală... şi când am văzut că am făcut cel mai bun exerciţiu de la această competiţie, am fost foarte mândră de mine. Şi sunt în continuare. Când am văzut că sunt pe trei m-am gândit că duc din nou România pe podium la Olimpiadă la gimnastică. Şi apoi a fost decizia arbitrilor să schimbe chestia asta. Cam multe se întâmplă. Sunt dezamăgită de această decizie şi ştiu în inima mea că am făcut tot ce am putut. Ştiu că primul rezultat a fost... Nu vreau să trec peste calculele arbitrelor, dar ce este în inima mea este în inima mea şi vă daţi seama că mi-aş fi dorit mai mult să fie România pe locul trei decât tot America",a spus Bărbosu, care fost depăşită de în clasament în urma contestaţiei de americanca Jordan Chiles.
La aceeași probă, Sabrina Maneca-Voinea s-a clasat pe locul cinci, după ce contestația sa pentru nota de 13,700 a fost respinsă. Medalia de aur a fost câștigată de brazilianca Rebeca Andrade, cu 14,166, iar argintul a revenit Simonei Biles din Statele Unite, cu 14,133.
Rebeca Andrade și-a adăugat această medalie de aur la palmaresul său, fiind a doua din carieră după cea câștigată la sărituri în 2021. În același timp, România nu a mai obținut o medalie olimpică la gimnastică artistică din 2012, când Sandra Izbașa a câștigat aurul la sărituri, iar Cătălina Ponor argintul la sol.
Echipa feminină de gimnastică a României a revenit la Jocurile Olimpice după 12 ani, reușind să se claseze pe locul 7 în finala pe echipe. Ana Maria Bărbosu a ocupat locul 17 la individual compus, Amalia Ghigoarţă a fost pe locul 22, iar Sabrina Maneca-Voinea s-a clasat pe locul 8 la bârnă și pe locul 5 la sol.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News