Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
„Am lăsat Elveția și salariile ei de sute de milioane de lei pe lună și ne-am întors acasă“. Povestea unui cuplu de români care a ales țara
WhatsApp
Cristina și Vasi au decis să revină în țară, după ce 17 ani au trudit în străinătate. Cei doi au decis să se se mute la țară și nu regretă o secundă alegerea făcută. "Suntem fericiți și liberi pentru ca fericirea nu înseamnă lucruri materiale și bani", spune Cristina. 

În timp ce unii aleargă după freamătul orașelor mari, al oportunităților cât mai mari, al supra-tehnologizării, iată că sunt români care dau toate aceste lucruri la schimb pe liniștea de la țară.

Asta au făcut și Cristina și Vasile, care, după 17 ani de muncit în străinătate, pe salarii deloc de neglijat, au decis să revină în țară, la țară, și să facă, așa cum spune vorba, rai din ce au. 

Vezi și: Povestea lui Adrian, un tânăr care a ales să se mute la țară și care, de la un singur bătrân cireș amar, a dezvoltat o afacere prosperă (FOTO)

În urmă cu 4 ani am spus stop, gata ajunge, ne întoarcem ACASĂ. Zis și făcut, după 17 ani de străinătate ne-am întors în satul nostru natal. Nu am construit o vilă cu piscină și nici în garaj nu este un BMW de ultimă generație, avem o casă modestă cu toate utilitățile și confortul de care are nevoie o familie“, mărturisește Cristina pe grupul de socializare „Mutat la țară - viața fără ceas“, unde aproape 270.000 de oameni își împărtășesc experiențele.

Cristina: „Am lăsat Elveția și salariile ei de sute de milioane de lei pe lună și ne-am întors acasă“

 

Tânăra spune că nu regretă decizia de a renunța la un salariu de „sute de milioane de lei pe lună“ și de a reveni acasă, undea descoperit care e adevărata fericire.

Ne-am construit colțișorul nostru de rai, eu sunt cu florile și gradina, soțul este cu animalele și agricultura. A fost cea mai bună decizie a noastră și nu am regretat nici măcar o secundă faptul că am lăsat Elveția și salariile ei de sute de milioane de lei pe lună și ne-am întors acasă ca să creștem păsări, animale și sa lucram pământul.

Suntem fericiți și liberi, pentru că fericirea nu înseamnă lucruri materiale și bani. FERICIREA înseamnă să ai sănătate, iubire, înțelegere și respect. Libertate înseamnă sa faci ce vrei, cum vrei și când vrei“, mai spune Cristina.

„Să fim un exemplu bun pentru toți romanii din diaspora și să facă cât mai mulți ce am făcut și noi!“

 

Românca încheie postarea sa cu un îndemn pentru toți cei care mănâncă pâinea amară a străinătății, așa cum au făcut soțul ei și cu ea. „Sper să fim un exemplu bun pentru toți romanii din diaspora și să facă cât mai mulți ce am făcut și noi!

După aproape 4 ani ,de când ne-am mutat la țară, vreau sa vă spun că a fost una din cele mai bune decizii luate în viața noastră. După 17 ani de străinătate, viața fără ceas este o viață fără stres“, spune Cristina într-o altă postare.

2. -imagine fara descriere- (foto-tra2.jpg)

Deși mulți i-au încurajat să nu revină în țară, pentru că le va fi greu, Cristina și soțul ei nu au renunțat și spun că, acum, după patru ani, nu regretă decizia. „După mulți ani de străinătate, după mulți ani de muncă și trudă am reușit sa ne facem un colțișor de rai ACASĂ. Mulți prieteni ne spuneau ca în țara noastră nu se poate trăi frumos, că în țara noastră o sa ne fie foarte greu. Aceste poze fac cât o mie de cuvinte“, încheie tânăra o postare în care împărtășește celor din grup imagini cu micul lor colț de Rai din România.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News

WhatsApp
Top cele mai citite știri
Crossuri parteneri
Știri Vezi toate articolele
pixel