Publicitate
„Candidatura la prezidenţiale din partea PSD, a spus foarte clar domnul preşedinte Ciolacu, va fi pe bază de competiţie. Eu nu am în momentul de faţă un astfel de proiect, rămâne de văzut care va fi decizia la nivel politic, eu servesc acest partid. Dacă PSD consideră că eu aş putea să fiu unul dintre candidaţii potenţiali, nu am nicio problemă legată de o astfel de decizie, dar eu cred că trebuie să fim echilibraţi, să aşteptăm timpul să treacă”, a spus Alexandru Rafila, miercuri seară, într-o emisiune la Antena 3.
El a mai spus că este sigur că actuala coaliţie va rezista pentru că nu crede că există „altă formulă echilibrată într-o situaţie de criză economică majoră globală”, iar diversele scenarii care sunt lansate pe piaţă sunt „pure speculaţii”.
Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, a reacţionat, miercuri seară, faţă de unele critici din spaţiul public cu privire la plata ce ar urma să se facă pentru OMS, cu suma de 20 de milioane de euro pentru asistenţă tehnică, acuzând că „în spate este o campanie deliberată care are cel puţin două ţinte”, una fiind „compromiterea PNRR” şi alta, persoana sa.
Întrebat într-o emisiune la Antena 3 despre suma de 20 de milioane de euro pe care România o va plăti către OMS, ministrul Rafila a răspuns că este vorba despre o asistenţă tehnică acordată de organizaţia internaţională.
„Este vorba despre trei dintre reformele care trebuie implementate în cadrul PNRR. E vorba de o asistenţă tehnică, prevăzută în PNRR, bugetată cu un maxim de 50 de milioane de euro, iar această asistenţă tehnică putea fi realizată de BEI, de Banca Mondială şi era menţionată la capitolul Sănătate şi OMS. Din suma respectivă, e vorba de fonduri nerambursabile, nu e vorba de bani de la bugetul de stat, e vorba de fonduri nerambursabile primite de la Comisia Europeană în cadrul PNRR, au existat discuţii la nivelul Ministerului Sănătăţii atât cu BEI, cu Banca Mondială şi cu OMS. Singura instituţie care a acceptat să acorde asistenţă tehnică pentru toate cele trei componente a fost OMS şi ca urmare Guvernul României, după aceste discuţii, a adoptat un memorandum în luna mai care face posibilă acordarea acestei asistenţe tehnice de către OMS. Un lucru care trebuie să fie foarte clar: în momentul de faţă noi nu am plătit niciun ban pentru această asistenţă tehnică”, a spus ministrul.
El consideră că multe critici din spaţiul public fac parte dintr-o campanie deliberată.
„Dacă noi punem tot timpul în discuţie relaţiile României cu organizaţii internaţionale, fie că e vorba de OMS, fie că e vorba de BEI, fie că e vorba de Banca Mondială, ne creăm nouă un prejudiciu, pentru că aceste organizaţii internaţionale sunt validate, dacă vreţi, de activitatea lor. (...) Nu cred că este corect să considerăm că dacă cineva desfăşoară o activitate pentru România, reprezentând România în cadrul instituţiei internaţionale, lucrul ăsta înseamnă corupţie. Mi se pare lipsit de orice fel de responsabilitate şi cred că este mult mai mult decât atât, în spate este o campanie deliberată care are cel puţin două ţinte: una dintre ţinte este compromiterea PNRR, adică Guvernul României să nu poată să realizeze acest program, şi este şi un atac la persoană, probabil datorită faptului că eu sunt unul dintre membrii vizibili ai PSD”, a afirmat Rafila.
Întrebat despre sesizarea depusă la ANI de către deputatul USR Emanuel Ungureanu, ministrul a răspuns: „Eu am ocupat funcţia de şef de laborator la Institutul Naţional de Boli Infecţioase Matei Balş şi, fiind vorba de o funcţie de conducere în cadrul unui spital public, eram nevoit să depun această declaraţie de avere. Începând cu anul 2008, am depus anual această declaraţie de avere, probabil că domnul Ungureanu nu avea informaţia completă, nu există schimbări majore în această declaraţie de avere apropo de cifrele ciudate, deci e clar că timp de 14 ani Agenţia Naţională de Integritate a avut acces la toate declaraţiile mele de avere şi eu aştept un eventual un punct de vedere al ANI apropo de această plângere, nu am niciun fel de problemă, mai ales că aşa-zise incompatibilităţi nu există, eu nu am fost niciodată angajatul OMS, eu am reprezentat România, ceea ce înseamnă cu totul şi cu totul altceva”.
Rafila a acuzat „limbajul trivial şi lipsa de bun-simţ a celor care au făcut diverse afirmaţii în spaţiul public în această perioadă”.
„Şi sunt două persoane, pe care pot să le şi nominalizez: domnul Ghinea şi domnul Ungureanu. Cred că există suficiente argumente să mă consult cu avocaţi pentru că acest prejudiciu de imagine, calomnia şi grosolănia cu care în mod repetat am fost atacat nu cred că sunt demne pentru un parlamentar sau pentru un fost ministru”, a spus Alexandru Rafila.
Deputatul USR Emanuel Ungureanu a depus, miercuri, la Agenţia Naţională de Integritate (ANI), o sesizare împotriva ministrului Sănătăţii, Alexandru Rafila, susţinând că în declaraţia de avere a acestuia sunt nişte cifre "ciudate".
„Am depus o sesizare pentru verificarea averii domnului Rafila. Sunt nişte cifre ciudate în declaraţia de avere a domniei sale. Pentru un bugetar care a lucrat doar la stat atât de mulţi ani nu se justifică sumele care apar în declaraţia de avere şi nu se prezintă acolo în detalii clare pentru public contractele de consultanţă pe care le-a avut domnul Rafila de-a lungul tipului. Este ştiută colaborarea din ultimii opt ani dintre domnul Rafila şi Organizaţia Mondială a Sănătăţii. S-a văzut aici şi prietenia dintre domnul Rafila şi această organizaţie care s-a lăsat cu un contract de 21 de milioane de euro. ANI trebuie să verifice şi acest contract dintre domnul Rafila şi Organizaţia Mondială a Sănătăţii. Eu am depus şi memorandumul dintre Ministerul Sănătăţii, condus de domnul Rafila, şi OMS, adică acel contract de 21 milioane şi ceva”, a declarat Ungureanu, în faţa sediului ANI.
El a adăugat că trebuie verificate contractele de consultanţă pe care le-a avut Alexandru Rafila cu diferite instituţii sau cu companii din industria farmaceutică. „Trebuie să vedem dacă domnul ministru nu se află cumva în conflict de interese atunci când semnează anumite documente cu scurgere de bani publici către anumite instituţii care el a avut relaţii de colaborare”, a explicat deputatul USR.
Potrivit acestuia, contractul în valoare de 21 de milioane de euro cu Organizaţia Mondială a Sănătăţii ar fi semnat doar de Alexandru Rafila.
„Domnul Rafila a semnat contractul cu OMS singur. Nu mai există nicio semnătură din Ministerul Sănătăţii a unor compartimente de specialitate. Când am spus că acest contract a fost unul hoţesc, făcut pe uşa din dos, am dat aceste elemente fundamentale de adevăr. Nu a ştiut nimeni în spaţiul public niciodată despre acest contract. Până la momentul în care am dezvăluit eu că există, domnul Rafila nu a făcut o conferinţă de presă cu cei de la OMS să explice ce anume vrea să schimbe în sistemul sanitar şi de ce are nevoie de expertiza celor de la OMS, în condiţiile în care există instituţii româneşti, cu oameni plătiţi din bani publici, să facă exact ce a pus domnul Rafila către OMS. Cu bani mai puţini am fi putut noi să facem toate acele schimbări care sunt prevăzute în acest contract, contract care este doar o primă tranşă pe care o dă domnul Rafila către o instituţie internaţională”, a arătat Emanuel Ungureanu.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News