Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Alexandru Cumpănaşu, după discuţia cu şeful STS: "A RECUNOSCUT!"
WhatsApp
Alexandru Cumpănașu a declarat că la discuția cu directorul STS, cel din urmă a recunoscut că angajata care a vorbit cu Alexandra atunci când a sunat la 112 a avut un ton nepotrivit. Cumpănașu consideră că angajații STS nu sunt pregătiți suficient.

„L-am întrebat pe domnul director dacă i se pare normală atitudinea operatorului STS față de Alexandra și nu vă pot spune decât ce a spus dânsul - din punctul meu de vedere, acea femeie nu mai are ce căuta în acel sistem, dar domnul director al STS mi-a spus doar atât: că își dorește să fi avut un alt ton, chiar dacă profesional și-a făcut treaba în cadrul serviciului. Din punctul dânsului de vedere tonul avut cu Alexandra a fost unul nepotrivit”, a declarat Alexandru Cumpănașu, la ieșirea din sediul Serviciului de Telecomunicații Speciale (STS).

Potrivit acestuia, directorul interimar STS i-a explicat procedura gestionării apelurilor de urgență și, în viziunea lui Cumpănașu, acesta ar fi înțeles că operatorii „trebuie să empatizeze” cu cei care apelează la 112.

Cumpănașu consideră că angajații STS trebuie instruiți mai bine.

„Oamenii de acolo care lucrează nu sunt suficient de pregătiți, trebuie să aibă o pregătire din punct de vedere emoțional, de înțelegere a problemelor, de competență, nu numai a apăsa pe butoane și a redirecționa. (..) Oamenii care sună sună acolo cu necazuri nu pentru a fi trimiși la plimbare”, a mai spus unchiul Alexandrei, citat de Mediafax.

Alexandru Cumpănașu a publicat, în urmă cu câteva săptămâni, pe Facebook, stenogramele discuțiilor de la 112 intre Alexandra, polițiști și operatorii 112. Acestea sunt șocante, la un moment dat operatorul întrebând cum să o găsească dacă nu spune unde este.

[citeste si]

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News

WhatsApp
DC Media Group Audience
Top cele mai citite știri
Crossuri parteneri
Știri Vezi toate articolele
Iti place noua modalitate de votare pe stiridiaspora.ro?
pixel