Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Alertă de călătorie în Grecia: risc de incendii. Zonele vizate 
WhatsApp
Este risc major de incendii în Grecia. MAE a emis un avertisment de călătorie. 

Autoritățile elene, prin Ministerul Crizelor Climatice și al Protecției Civile, au decis să ridice nivelul de alertă la 4, semnalând un risc extrem de mare de incendii.

Conform comunicatului emis de către MAE, în perioada 7-9 aprilie, se prognozează creșteri semnificative ale vântului în diverse regiuni ale Republicii Elene, precum Egeea de Nord, Attica (care include capitala Atena), Evia, Insulele Ciclade, Insula Creta și sudul Peninsulei Peloponez.

Decizia de a ridica nivelul de alertă a fost luată în urma consultării cu experți în meteorologie, care au analizat atent prognoza meteorologică pentru zilele următoare.

În prevenirea și gestionarea situațiilor de urgență, echipe mixte formate din pompieri și reprezentanți ai forțelor armate sunt pregătite să intervină prompt în aceste regiuni. Măsurile de precauție includ inclusiv blocarea drumurilor în eventualitatea izbucnirii incendiilor.

Focare de incendii de vegetație

 

Sâmbătă, au fost înregistrate peste 70 de focare de incendii de vegetație într-un interval de mai puțin de 12 ore. Acestea au fost stinse rapid, datorită intervenției imediate a pompierilor și evacuării preventive a unor sate de pe Insula Creta, evitându-se astfel victime.

Cetățenii români aflați în Republica Elenă pot solicita asistență consulară la numerele de telefon ale Ambasadei României la Atena (+302106714035) și ale Consulatului General al României de la Salonic (+302310340088). Pentru situații de urgență, aceștia pot apela la numerele de telefon de urgență ale Ambasadei României la Atena (+306978996222) și ale Consulatului General al României de la Salonic (+306946049076).

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News

WhatsApp
Top cele mai citite știri
Crossuri parteneri
Internațional Vezi toate articolele
pixel