Rezultatele acestor mii de scrutine locale vor permite să se evalueze sprijinul pentru conservatori în ţară şi vor fi un indicator pentru cât de puternică este opoziţia laburistă.
În vârstă de 57 de ani, Boris Johnson le-a oferit în 2019 conservatorilor o victorie istorică la alegerile generale, promiţând să pună capăt anilor de blocaj politic şi să încheie Brexit-ul, ieşirea ţării din Uniunea Europeană.
Însă, din decembrie, el este fragilizat de 'partygate', scandalul petrecerilor de la Downing Street din timpul lockdown-urilor, şi de o creştere istorică a inflaţiei care îi obligă pe britanici să strângă cureaua.
O anchetă a poliţiei asupra respectivele petreceri a stabilit că Johnson a încălcat legea, lucru nemaiîntâlnit la un premier în exerciţiu, şi i-a aplicat o amendă.
În ianuarie, deputaţii conservatori îngrijoraţi de indignarea opiniei publice în faţa negărilor sale şi a dublei măsuri, au părut pregătiţi să voteze o moţiune de cenzură. Însă invadarea Ucrainei de către Rusia, în contextul căreia Johnson l-a sprijinit ferm pe preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski, a amânat orice eventuală revoltă în partid.
Însă, în cazul unor rezultate proaste pentru conservatori la alegerile de joi, apelurile ca el să plece ar putea fi reluate, pentru a aduce un nou lider înaintea alegerilor generale, care ar urma să aibă loc cel mai târziu în ianuarie 2025.
Totuşi, scandalul petrecerilor nu este subiectul care îi preocupă pe cei mai mulţi dintre alegători, îngrijoraţi mai degrabă de creşterea preţurilor la alimente şi energie şi a costului vieţii.
Partidul Laburist, principala formaţiune de opoziţie, a câştigat teren la nivel local în 2018, Partidul Conservator fiind împovărat de votul pentru Brexit care a avut loc doi ani mai devreme.
Keir Starmer, 59 de ani, lider al partidului din 2020, speră în special să recâştige mandate în regiunile din 'Red Wall' (în principal zonele de centru-nord şi de nord din Anglia) care au abandonat partidul său şi au votat pentru conservatori la ultimele alegerile generale.
Conform sondajelor, laburiştii ar urma să câştige o majoritate de mandate în Anglia. În Scoţia, ei speră să câştige în faţa Partidului Naţional Scoţian (SNP, de centru-stânga), prima formaţiune politică scoţiană, şi să îşi consolideze controlul în Ţara Galilor.
Dincolo de Boris Johnson, viitorul pe termen lung al Marii Britanii ar putea fi de asemenea pus în pericol în Irlanda de Nord, unde alegerile vor reînnoi legislativul provinciei.
Partidul naţionalist Sinn Fein ar putea deveni cel mai mare partid, ceea ce ar fi o mare premieră. Conform unui sondaj realizate de LucidTalk pentru Belfast Telegraph, Sinn Fein ar avea un avans de şase puncte procentuale în faţa Partidului Unionist Democrat (DUP).
"Ar fi o schimbare radicală dacă un naţionalist ar deveni premier", a declarat pentru AFP Deirdre Heenan, profesor de politică socială la Universitatea Ulster.
Brexit a cântărit puternic în Irlanda de Nord, partidele unioniste fiind îngrijorate că noile aranjamente comerciale cu Uniunea Europeană le ameninţă locul în uniunea britanică, şi serveşte ideilor naţionaliste.
O altă îngrijorare pentru Boris Johnson este că SNP din Scoţia promite să avanseze cu planul său de a organiza un referendum de independenţă.
Scoţia a votat pentru a rămâne în Regatul Unit în 2014, însă opoziţia scoţiană faţă de Brexit a readus în discuţie chestiunea.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News