"Nu văd un alt Guvern în afară de acesta, dar, dacă nu mai are sens continuarea cu acest Guvern, atunci ar trebui să fie alegeri anticipate", a declarat Matteo Salvini, citat de agenţia Reuters.
Matteo Salvini, vicepremier, ministru de Interne şi liderul partidului de extremă-dreapta Liga Nordului (Liga Nordului pentru Independenţa Padaniei), are de câteva luni disensiuni cu Luigi di Maio, liderul Mişcării Cinci Stele (populistă, antisistem), vicepremier, ministru al Dezvoltării Economice, Muncii şi Politicilor Sociale, din cauza a diverse proiecte ale Guvernului Giuseppe Conte.
Divergenţele s-au amplificat în contextul unei investigaţii care vizează presupusa primire de către partidul Liga Nordului a unor fonduri electorale din Rusia şi din cauza faptului că eurodeputaţii din cadrul Mişcării Cinci Stele au votat în favoarea numirii Ursulei von der Leyen în funcţia de preşedinte al Comisiei Europene.
Întrebat despre posibilitatea ca Mişcarea Cinci Stele să opteze pentru o nouă coaliţie guvernamentală, cu Partidul Democrat (centru-stânga), Matteo Salvini a precizat, conform agenţiei ANSA: "Mişcarea Cinci Stele şi Partidul Democrat? De două zile sunt deja la guvernare împreună, deocamdată doar la Bruxelles. Trădând votul italienilor, care voiau o schimbare, Mişcarea Cinci Stele a votat în favoarea noului preşedinte al Comisiei Europene, propus de (cancelarul german -n.red.) Angela Merkel şi de (preşedintele Franţei -n.red.) Emmanuel Macron, împreună cu Matteo Renzi (fost premier al Italiei şi fost lider al Partidului Democrat -n.red.) şi cu Silvio Berlusconi (fost premier al Italiei, liderul partidului Forza Italia şi eurodeputat -n.red.). O decizie extrem de gravă, altceva în afara democraţiei şi transparenţei", transmite Mediafax.
[citeste si]
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News