Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Ai voie sau nu să fumezi pe stradă acolo unde masca e obligatorie? Guvernul a DECIS
WhatsApp
CNSU a decis că este posibilă înlăturarea măștii de protecție în spațiile deschise, pentru fumat, mâncat sau băut, în județele unde portul acesteia este obligatoriu, dar doar în anumite condiții, respectiv dacă se poate respecta distanțarea socială.
covid_oameni_masca

„În localitățile sau județele în care portul măștii de protecție este obligatoriu în spațiile deschise, este permisă înlăturarea acesteia pentru perioade scurte de timp în vederea fumatului, consumului de produse alimentare sau băuturi în afara teraselor, cât și pentru desfășurarea activităților sportive individuale sau altor asemenea activități, doar dacă persoanele sunt în afara zonelor de trafic pietonal și la minim 2 metri față de alte persoane”, se menționează în hotărârea 50 a Comitetului Național pentru Situații de Urgență.

Potrivit CNSU, portul măștii de protecție, astfel încât să acopere nasul şi gura, este obligatoriu în județele/localitățile unde incidența cumulată a cazurilor în ultimele 14 zile este mai mică sau egală cu 3/1.000 de locuitori pentru toate persoanele care au împlinit vârsta de 5 ani, prezente în spațiile publice deschise, cum ar fi piețele, târgurile, zonele de așteptare, falezele, zonele în care se desfășoară serbări publice sau pelerinaje, exteriorul obiectivelor turistice, zonele pietonale comerciale și în proximitatea instituțiilor de învățământ până la o distanță de 50 m de intrarea în perimetrul școlii.

De asemenea, masca este obligatorie în toate spațiile închise și deschise din localitățile în care se înregistrează o incidență de peste 3 la mia de locuitori.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News

WhatsApp
DC Media Group Audience
Top cele mai citite știri
Crossuri parteneri
Știri Vezi toate articolele
Iti place noua modalitate de votare pe stiridiaspora.ro?
pixel