Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Aglomerație și nervi pe Otopeni: Pasagerii, chemați cu 3 ORE mai devreme
WhatsApp
Aeroportul Internaţional Henri Coandă din Otopeni, aglomerat de la primele ore ale dimineții. Autoritățile aeronautice le cer pasagerilor să se prezinte la aeroport cu trei ore înainte de ora programată a zborului, mai ales dacă au curse dimineaţa.

Sute de persoane așteptau la rând, de la primele ore ale dimineții, să intre în aeroportul Otopeni. Călătorii sunt revoltați pentru că trebuie să vină cu 3 ore mai devreme și stau la cozi interminabile. În interior sunt primiți câte 20 de pasageri, dar afară stau zeci, poate sute de persoane. Este înghesuială de nedescris la intrare și de regulile de distanțare socială pare că s-a uitat, potrivit Realitatea PLUS.

 "Având în vedere creşterea considerabilă a traficului în perioada estivală, în care sunt introduse în programul de zbor numeroase curse charter, recomandăm pasagerilor să se prezinte la aeroport cu trei ore înainte de ora zborului. Această recomandare se adresează, în special, pasagerilor care au cursa programată în intervalul orar 05:00 – 08:00", arată un anunţ postat pe site-ul Aeroportului Internaţional Henri Coandă.

Se lucrează în 2 schimburi pe Otopeni și pe fiecare tură sunt și câte 2 inspectori DSV care asigură triajul pasagerilor.

 

 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News

WhatsApp
Top cele mai citite știri
Crossuri parteneri
Știri Vezi toate articolele
pixel