Adrian Rugina, “Vikingul” pentru prieteni, unul dintre tinerii care și-au pierdut viața în mod tragic în urma incendiului din Colectiv, dupa ce a salvat mai mulți tineri, transmitea un mesaj tranșant pe 16 noiembrie 2014, in ziua alegerilor prezidențiale, cu aproape un an înainte de tragedia care a îndoliat România.
„Am fost mereu de părere că orice exercițiu democratic începe cu ștampila de vot și se termină cu bâta în mână. Mai pe românește, te duci și votezi, chiar dacă, după 25 de ani, ești scârbit mereu de a vota fără încredere, doar răul cel mai mic. Apoi stai și speri că răul cel mai mic nu e așa de rău. Și apoi, dacă vezi că ai greșit, ieși în stradă, protestezi, strigi, te lupți, până ceva se schimbă cu adevărat. Și apoi o iei de la capăt. Revoluțiile nu se întâmplă pe Facebook, rezultatele nu se obțin la o bere, schimbarea e dură și cere sânge, și nu cred că suntem pregătiți pentru asta”, scria el pe Facebook, cu doar câteva luni înainte de incendiul de la clubul Colectiv din Capitală și de valul de proteste care a urmat, culminând atunci cu demisia Guvernului Ponta.
„Țara asta ar trebui să trăiască minunat doar din agricultură și turism. Știu că mitul cu “Grânarul Europei Interbelice” e, probabil, mai mult conjunctural, dar asta chiar și așa, potențialul e enorm. Cu mici excepții strategice, industria în România ar fi putut fi doar un hobby dedicat sutelor de minți luminate care părăsesc anual țara pentru proiecte de cercetare prin alte țări, dispuse să investească în inteligență. Pentru că, de 25 de ani, toți cei care ne-au condus, indiferent de nume sau de culoare politică, au investit exclusiv în prostie. În prostire și în prostime. Pentru că o țară de oameni inculți, datori și bolnavi, se conduce ușor, nu-i așa? Când la parterele de bloc vom avea și altceva decât shaormerii, farmacii și sedii de bănci, atunci înseamnă că, poate, suntem pe calea cea bună”, mai scria Vikingul în 2014, în prag de alegeri prezidențiale.
„Până atunci, educația e ca și inexistentă, sistemul medical e la pământ, și se mai târăsc doar pentru că, ici colo, mai există un profesor care nu-și bate joc de meserie sau un doctor pentru care bunul simt și jurământul lui Hipocrate mai au încă o semnificație. Sistemul de asigurări sociale nu e altceva decât o glumă proastă, și mă întreb încă, și probabil o să mă tot întreb, dacă peste 25 de ani o să aibă cineva să-mi plătească și mie o pensie. Și răspunsul momentan e că nu. Pentru că grosul de oameni care vin din urmă, visează la un BMW, la mâna a 6-a, înmatriculat în Bulgaria. Și apoi, stau și scuipă semințe sprijiniți de vechitură fără benzină în rezervor”, mai scria tânărul care a pierit în urma tragediei de la Colectiv.
„În mod normal, într-o țară normală, n-ar trebui să-mi fac griji pentru pensie. O mică afacere, condusă corect, ar trebui să producă suficient, să-mi permită să pun deoparte fie și un minim care să nu-mi dea depresii cu 25 de ani înainte să am nevoie de el. Ei bine, nu e tocmai așa. Statul român nu știe să-și susțină decât propriul buzunar. În rest, te înghesuie cu zeci de controale, popriri nesimțite, suprataxare, birocrație, lipsa de interes. În paralel, statul și-ai lui reprezentanți, pe care i-am votat și apoi i-am lăsat să-și facă de cap, sau pe care nu i-am votat pentru că ne era scârbă să mergem la vot, și-au bătut joc de orice. Au furat tot ce era de furat, au dat tunuri peste tunuri“, sublinia Adrian Rugină.
„Lucrurile au transpirat întotdeauna, dar nimeni n-a luat atitudine. Știrile au apărut în presă, noi am dat de două ori Share pe Facebook, ultragiați nevoie-mare între două cafele, și povestea a trecut. Nesimțirea a proliferat an de an, pe fondul unei prese controlate, direcționate, care în cea mai mare parte ai ei (încerc cu greu să nu generalizez), n-a făcut decât să distribuie rahat prin toate canalele, în orce formă, totul orientat către intoxicare, prostire, dezinformare”, mai nota el.
„Ce se va întâmplă cu dosarele existente, cu anchetele mai vechi și mai noi, cu cei aproximativ 250 de politicieni care urmează a fi anchetați în dosarele care urmează să fie deschise, sau dacă asta se va mai întâmplă vreodată, depinde de noi. Nu depinde de ei. Dar știu că, în primul rând, această caracatița monstruoasă, pusă pe furt și îmbuibare, numită PSD (și în toate formele de la FSN încoace) trebuie să moară. Trebuie distrusă și spulberată“, sublinia Vikingul.
„Asta nu înseamnă că toți ceilalati, cu Băsescu sau Constantinescu, cu Boc sau Antonescu, și tot neamul lor, sunt mai presus. Istoria n-o să-i consemneze vreodată pe nici unul dintre ei că vreun sfânt, vreun erou sau patriot. Avem doar 25 de ani de minciuni, furt și proliferare sistematică a bătăii de joc. Nici unul dintre ei nu merită să se spună despre el că “a fost mai bun decât celălalt”, că “ a făcut”, că “a încercat”. România trebuie schimbată sistemic. Total, la scară mare”, credea Adrian Rugină în urmă cu cinci ani, în pragul alegerilor prezidențiale.
„Toate problemele de mai sus nu se vor rezolva doar cu alegerea unui președinte, dat fiind rolul constituțional al acestuia, fie el și cel mai frumos și mai înțelept dintre toți. Dar e un prim pas, care trebuie făcut atent și urmărit și mai atent, fie și doar pentru că taica Putin și-a mobilizat niște multe tancuri la o aruncătură de băț de urnele noastre de vot. Din păcate, mi-e teamă că, în două săptămâni de acum, Facebook-ul va fi din nou plin de poze cu pisici. După cea mai scârboasă campanie electorală din istorie, cu cel mai urât dintre candidații pe care i-am avut vreodată, care a reușit să atragă o ură și un dezgust fără precedent, oamenii se vor relaxa. Vor avea nevoie să schimbe subiectul, indiferent de cine câștigă. Și ușor-ușor, lucrurile se vor răci, poporul va începe să uite, televiziunile vor difuza de două ori mai multe mega-producții de doi bani, că să ne “ajute”“, nota el în urmă cu cinci ani, însă adevărul este oricând valabil...
„Cam atât. Acum mă duc la vot. După care îmi scot bâta din dulap și o pun frumos lângă ușa. Îmi doresc din tot sufletul ca răul cel mai mic să fie chiar un bine. Sper, ca de fiecare dată, să nu mă înșel. Până acum, m-am înșelat de fiecare dată. Sau ei mi-au înșelat așteptările. Dacă se întâmplă din nou, povestea aia cu plecatul din țară nu e, la modul realist, o opțiune. Cel puțin, nu pe scară largă. Mulți dintre noi vor alege, conștient sau nu, să rămână aici” - Adrian Rugină.
Adrian Rugină avea 38de ani si lucra în media. Se ocupa de fotografie și de concerte, fiind producător muzical şi toboşar al trupei Bucium, când a murit în incendiul de la Colectiv ca un EROU: Salvând vieți. Deși el a reușit să iasă din clubul morții, vaporii inhalați l-au nimicit, aducându-i moartea. Alături de Claudiu Petre, Adrian Rugină a primit post-mortem, în 2015, Ordinul Naţional Pentru Merit în grad de Cavaler din partea Preşedintelui României.
[citeste si]
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News