Fostul premier și-aduce aminte că a conceput un program politic pentru PSD într-o perioadă în care social-democrații traversau aceeași pasă proastă. El spune că PSD nu trebuie să cadă în capcana autodistrugerii.
"Am recitit un text pe care l-am scris in urma cu 14 ani, intr-o perioadă dificilă, de dezorientare a PSD si am impresia că unele idei de acolo isi mentin actualitatea.
2006 – ADRIAN NĂSTASE, Cateva idei pentru viitorul imediat
PROGRAM POLITIC
Cred cu tărie că vremea criticilor în PSD s-a încheiat.
De prea multe ori pe parcursul ultimilor doi ani, am căzut cu toţii în capcana autodistrugerii. Ca şi când n-ar fi fost suficient că scopul primordial al puterii era să ne distrugă, am contribuit şi noi, fără să ne dăm seama, la succesul acestei acţiuni. La fiecare lovitură din partea lui Traian Băsescu şi a prietenilor săi, adăugam şi noi una, arătând cu degetul spre colegi de-ai noştri. Cu fiecare articol de presă care ne desfiinţa, mai apărea câte unul dintre noi anunţând că suntem terminaţi. Am luat cu toţii parte la acest proces public al PSD. Ştiu acum că nu a fost cea mai fericită strategie.
Fără să ne dăm seama, am ajutat puterea să ne transforme într-un adversar aproape neînsemnat. Asta e grav, dar se poate repara. Ceea ce e însă mult mai grav e faptul că am participat cu toţii la răspândirea neîncrederii în PSD. Timp de doi ani nu am vorbit decât despre neajunsurile, defectele, problemele, catastrofele, nenorocirile care sunt caracteristice PSD. Între timp, am reuşit să echivalăm PSD cu ideea însăşi de catastrofă. Un observator din afară se poate întreba, pe bună dreptate: “Dacă PSD e o idee aşa proastă, de ce nu îl închideţi definitiv?” De ce nu plecăm cu toţii acasă, de ce nu ne găsim ceva mai bun de făcut? (...)
Abia după ce vom clarifica aceste aspecte, vom vorbi de oferta noastră pentru societate. Această ofertă are ca ţintă pregătirea partidului pentru alegeri. Iar soluţia noastră e simplu de formulat: trebuie să blocăm, la toate nivelurile, actuala politică de dreapta şi să ne concentrăm pe combaterea sărăciei populaţiei.
Oferta politică pe care o vom propune ar trebui să plece de la patru piloni de bază:
(...)
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News