Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Adolescentă româncă, în stare gravă după ce a fost atacată de un câine ROTWEILLER
WhatsApp
O adolescentă de 15 ani a fost preluată de un echipaj SMURD şi transportată la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Constanţa după ce, miercuri seară, în timp ce se deplasa pe o stradă din localitatea Valu lui Traian, a fost atacată şi muşcată de un câine din rasa Rottweiler

Potrivit purtătoarei de cuvânt a Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă "Dobrogea", Ana Maria Stoica, victima a suferit răni la braţe şi picioare.

"Am fost solicitaţi să intervenim la o adolescentă de aproximativ 15 ani, care în urma evaluării la faţa locului de paramedicii SMURD prezenta urme traumatice la nivelul membrelor inferioare şi superioare ce s-ar fi putut produce prin muşcături de câine. Ulterior, aceasta a fost transportată conştientă, cooperantă, la spital, de echipajul de prim-ajutor din cadrul Detaşamentului Palas, pentru mai multe investigaţii medicale", a transmis reprezentanta ISU.

Martori la cele petrecute susţin că patrupedul ar fi scăpat dintr-o curte şi ar fi atacat-o pe adolescentă, nefiind prima dată când câinele respectiv face victime.

Conform Inspectoratului de Poliţie Judeţean Constanţa, a fost identificat proprietarul câinelui care face parte din categoria celor periculoşi, bărbatul fiind cercetat sub aspectul săvârşirii infracţiunii de neluarea măsurilor de prevenire a atacului canin asupra unei persoane, informează Agerpres.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News

WhatsApp
Top cele mai citite știri
Crossuri parteneri
Știri Vezi toate articolele
pixel