Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Adolescenți români, acuzați că au bătut până la moarte un bărbat cu o RANGĂ. DROGAȚI, au și filmat grozăvia
WhatsApp
Doi adolescenți români sunt acuzați că ar fi ucis un bărbat de 40 de ani, chiar în locuința acestuia. Ei sunt suspectați că erau drogați în momentul în care au lovit în mod repetat cu o rangă victima, lăsându-l fără suflare.

Doi tineri români, de 16, respectiv 17 ani sunt acuzați că au ucis un bărbat în vârstă de 40 de ani, în casa în care locuia fără forme legale, lovindu-l ore în şir cu o rangă. A doua zi, K. Manuel şi K. Marcel Nicolae s-au dus liniştiţi la şcoală, transmite opiniedecarei.com 

Procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Satu Mare transmit că „inculpaţii K.M.N şi K.E., ambi minori, s-au deplasat la domiciliul numitului K.R.A, şi i-au aplicat acestuia mai multe lovituri cu pumnii şi cu un obiect dur-rangă în zona capului, membrelor superioare şi inferioare, precum şi în zona toracică și abdominală” şi se mai arată că „activitatea acestora a fost întreruptă în jurul orei 19.00 de numitul K.G., care le-a cerut celor doi să înceteze loviturile, însă aceștia s-au reîntors la locul faptei în jurul orei 19.45 și după ce l-au dezbrăcat pe numitul K.R.A. au continuat activitatea de lovire pană la ora 20.00, când au părăsit domiciliul victimei”.


Anchetatorii nu au explicat cum au ajuns cei doi minori din Carei la domiciliul victimei, adică dacă victima îşi cunoştea călăii şi ce legături existau între ei.  Colegii elevilor povestesc, mai mult sau mai puţin discret, variante şi mai şocante. Potrivit acestora, minorii s-ar fi aflat sub influenţa drogurilor în momentul în care au decis să se distreze bătând bărbatul de 40 de ani, pe care l-ar fi cunoscut destul de bine. În timp ce îl băteau cu pumnii şi cu ranga, minorii şi-ar fi făcut poze cu bărbatul căzut la pământ, pe care le-ar fi trimis unor prieteni pe Facebook.

Se pare că unul dintre prietenii care au văzut aceste poze le-a cerut să înceteze agresiunea. Însă, după circa trei sferturi de oraă, minorii s-ar fi  întors în locuinţa victimei şi ar fi continuat să îl lovească pe bărbat cu sălbăticie. În cele din urmă, şi-au lăsat victima într-o baltă de sânge şi au plecat liniştiţi către casele lor.


Colegii elevilor agresori, citați de presa locală din Carei susţin că cei doi au mers dimineaţă la şcoală, ca şi cum nu s-ar fi întâmplat absolut nimic, fiind convinşi că victima lor încă mai trăieşte. Ar fi aflat de decesul acesteia abia în momentul în care au fost săltaţi din clase de către poliţişti. În cazul în care anchetatorii le vor proba fără urmă de tăgadă faptele sadice, cei doi tineri riscă ani grei în puşcărie. 


 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News

WhatsApp
Top cele mai citite știri
Crossuri parteneri
Știri Vezi toate articolele
pixel