"Duminică, 24 aprilie, în jurul orei 15,20, Telescaunul s-a oprit, iar la încercarea de repornire am observat că NU există blocaj, ceea ce a însemnat că este vorba despre ceva mai grav. La scurt timp, am primit un telefon din partea numitului Sergiu Rusu, care m-a anunţat că a făcut o mare prostie: a intrat cu maşina de teren personală într-un scaun al Telescaunului, în zona intermediară, acolo unde acesta circulă la o înălţime mică de sol.
Zona respectivă este proprietate privată şi este semnalizată cu indicatoare privind accesul interzis, ceea ce înseamnă că nu putem vorbi despre o vină comună, ci, exclusiv individuală! Am fost, astfel, nevoiţi, după constatarea echipei tehnice a Telescaunului că remedierea avariei necesită câteva ore de muncă, să urmăm procedurile ce se impuneau", afirmă reprezentantul SC Telescaun Vatra Dornei, într-un mesaj postat luni pe pagina de Facebook a Salvamont Vatra Dornei.
"A fost anunţată ISCIR Iaşi, s-a sunat la 112, am anunţat instituţiile de salvare cu care colaborăm în astfel de situaţii, timp în care lucrătorii TELESCAUN VATRA DORNEI au fost în permanenţă în dialog cu turiştii blocaţi, care au fost şi martorii momentului în care maşina a lovit instalaţia şi cărora le mulţumesc pentru înţelegerea de care au dat dovadă.
De asemenea, aceştia au primit contravaloarea biletului înapoi, iar din discuţiile avute se pare că nu vor fi plângeri depuse din partea lor. La începutul acţiunii de coborâre a turiştilor au avut prioritate un minor şi o persoană diabetică, de aceeaşi atenţie sporită beneficiind toate persoanele blocate.
Urmează, din nou, un raport din partea celor de la ISCIR Iaşi, însă motivul problemei este clar, un autoturism de teren condus în mod inconştient, a provocat evenimentul nedorit", a menţionat Paul Boncheş.
El a făcut un apel la mai multă responsabilitate colectivă din partea tuturor turiştilor care ajung în staţiune şi a mulţumit salvatorilor pentru acţiunea desfăşurată.
"Regretăm incidentul, care a venit la o scurtă perioadă de cel anterior, însă în ambele cazuri problema nu a ţinut de calitatea instalaţiei sau de lipsa reviziilor, de aceea facem apel la mai multă responsabilitate colectivă şi aducem mulţumiri colegilor de la ISU, Jandarmeria Montană, Salvamont Suceava şi Salvamont Vatra Dornei pentru celeritatea cu care au acţionat. Sperăm să fie ultimele incidente de acest fel şi ne cerem scuze tuturor turiştilor care au trecut prin această situaţie neplăcută", a mai transmis administratorul societăţii de telescaun din Vatra Dornei.
Un număr de 51 de persoane, printre care un copil, au rămas blocate duminică după-amiază în telescaunul de la Vatra Dornei, fiind apoi coborâte în siguranţă de către echipajele de intervenţie, a informat purtătorul de cuvânt al ISU Suceava, Alin Găleată. La faţa locului au intervenit pompieri militari şi salvamontişti cu utilaje specifice, dar şi jandarmi de la Vatra Dornei şi Câmpulung Moldovenesc.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News