Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Actrița britanică Maggie Smith s-a stins din viață la vârsta de 89 de ani
WhatsApp
Actrița britanică Maggie Smith, cunoscută pentru rolurile din „Harry Potter” și „Downton Abbey”, a murit la 89 de ani. 
Foto: Captură de ecran/ Sursă: Youtube @SassyWizard

Actriţa britanică Maggie Smith, premiată pentru roluri în piese de Shakespeare şi recompensată de două ori cu Oscar, şi care, mai recent, a apărut în seria de filme ''Harry Potter'', a murit la vârsta de 89 de ani, a anunţat vineri BBC, preluat de Reuters.

Maggie Smith se număra printre puținii artiști din lume care au obținut cele trei prestigioase trofee ale industriei de film: două premii Oscar, patru premii Emmy și un premiu Tony. A început o carieră de succes în teatru în anii 1950.

Pentru mulți dintre fanii săi mai tineri, Smith era cea mai bine cunoscută pentru rolul profesoarei McGonagall, interpretat în toate cele șapte filme din seria „Harry Potter”. De asemenea, a câștigat aprecierea publicului pentru rolul contesei Violet Crawley din serialul „Downton Abbey” și din filmele inspirate de acesta, un personaj perfect pentru actrița britanică, renumită pentru replicile sale dezaprobatoare și glumele malițioase.

Maggie Smith a primit prima nominalizare la Oscar pentru rolul Desdemona în filmul „Othello” (1965), alături de Laurence Olivier, iar mai apoi a câștigat un Oscar pentru interpretarea unei învățătoare din Edinburgh în filmul „The Prime of Miss Jean Brodie” (1969). A obținut cel de-al doilea Oscar pentru rolul secundar din comedia „California Suite” (1978), o interpretare care l-a determinat pe colegul său de platou, Michael Caine, să declare că „Maggie nu doar că a furat filmul, ci a comis furt calificat”.

Printre rolurile sale memorabile se numără Lady Bracknell din piesa lui Oscar Wilde „The Importance of Being Earnest”, o femeie în vârstă de 92 de ani care se confruntă cu senilitatea în piesa lui Edward Albee „Three Tall Women” și rolul din comedia neagră „Gosford Park” (2001).

În 1990, Maggie Smith a fost distinsă de regina Elisabeta a II-a cu titlul de Dame, echivalentul feminin al titlului de Sir.

---------------------------------------------------------------

Dacă doriți să fiți notificați direct pe WhatsApp atunci când apare o știre importantă, puteți intra pe unul din grupurile de dedicate cititorilor fideli StiriDiaspora accesând următoarele linkuri:

-> https://chat.whatsapp.com/JJePx9Ood2XAgm8wytbimH

-> https://chat.whatsapp.com/J6n4XX2nQLL0yuoailBGk6

-> https://chat.whatsapp.com/Jb6xHKTjTdhIGOmUrCk0qy

 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News

WhatsApp
Top cele mai citite știri
Crossuri parteneri
Știri principale Vezi toate articolele
pixel