Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Acoperişul unei primării, cuprins de un incendiu violent. De la ce au izbucnit flăcările
WhatsApp
Un incendiu a izbucnit miercuri la Primăria Ștei, județul Bihor, provocat de scântei de la coșul de fum al centralei termice. Au ars 200 de metri pătrați de acoperiș, iar flăcările au fost stinse după o oră și 45 de minute.
sursa foto: Dumitras Horia Claudiu / Facebook

Potrivit ISU bihor, sesizarea a avut loc la ora 3.50 și anunța incendiul la clădirea Primăriei Ștei.

Inspectoratul pentru Situații de Urgență „Crișana” a trimis la incendiu patru echipaje de pompieri militari din Ștei cu trei autospeciale de lucru cu apă și spumă și cu o ambulanță de tip B2 și două echipaje de pompieri din cadrul Secției Beiuș, cu o autospecială de stingere și o autospecială de lucru la înălțime.

Incendiul se manifesta violent la acoperișul clădirii, pe o suprafață de 200 de metri pătrați, existând un risc mare de propagare a flăcărilor, intensificate de vântul puternic, la întregul acoperiș și la încăperile imobilului.

Pentru localizarea și lichidarea focarelor, pompierii militari au acționat atât din exteriorul, cât și din interiorul clădirii, reușind, în aproximativ o oră și 45 de minute, să stingă incendiul.

Cercetările au arătat că incendiul a fost provocat de scântei provenite din coșul de fum al centralei termice. Au ars circa 200 de metri pătrați de acoperiș.

Echipajele de pompieri au salvat aproximativ 800 de metri pătrați din suprafața totală a acoperișului, împiedicând totodată propagarea flăcărilor la întreaga clădire.

Vedeţi imagini video de la faţa locului:

 

sursa video: Dumitras Horia Claudiu /Facebook 

[citeste si]

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News

WhatsApp
Top cele mai citite știri
Crossuri parteneri
Știri Vezi toate articolele
pixel