Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Accident rutier mortal pe DN 2. Un minor s-a stins din viață
WhatsApp
Un băiat în vârstă de 14 ani a decedat într-un accident rutier care a avut loc miercuri dimineaţa pe DN 2, în zona localităţii Cristeşti din judeţul Iaşi.
Accident rutier mortal pe DN 2. Un minor s-a stins din viață

Potrivit ISU Iaşi, în accident au fost implicate un TIR şi un autoturism, rezultând patru victime, dintre care două erau încarcerate în autoturism.

"La faţa locului acţionează o autospecială de intervenţie cu module de descarcerare un echipaj de prim ajutor calificat SMURD de la Secţia de Pompieri Paşcani cu 8 subofiţeri şi o ambulanţă cu medic de la SAJ. Echipajele sosite la locul intervenţiei au constatat că sunt 2 victime conştiente, încarcerate, o victimă conştientă, neîncarcerată şi un copil de 14 ani, decedat, prins sub autoturism. Cauza producerii accidentului rutier va fi cercetată de organele în drept", au anunţat reprezentanţii ISU Iaşi, conform celor de la Agerpres.

Spania. Răsturnare de situație în cazul românului care ar fi oprit circulația trenurilor în jumătate din țară: Anunțul Ambasadei României la Madrid

 

Arad: Un tânăr a decedat şi alte două persoane au fost rănite după ce maşina lor s-a răsturnat

 

Un tânăr de 19 ani a decedat, în noaptea de marţi spre miercuri, după ce s-a răsturnat cu maşina pe un drum judeţean din Arad, iar alte două persoane aflate în autoturism au fost rănite.

Potrivit Inspectoratului de Poliţie Judeţean Arad, accidentul a avut loc pe DJ 682, în afara oraşului Lipova. Şoferul se deplasa spre localitatea de domiciliu Ususău, dar într-o curbă a intrat într-un parapet, iar autoturismul s-a răsturnat, provocând tragedia.

Italia. Turiști români, amendați după ce au fost prinși pe aeroport cu nisip, pietre și scoici, furate de pe plajele din Sardinia

Şoferul a decedat şi alte două persoane care se aflau în autoturism au fost rănite, fără să le fie pusă în pericol viaţa. Poliţiştii Serviciului Rutier Arad continuă cercetările pentru a stabili toate împrejurărilor în care s-a produs accidentul. 

Mai mulți cumpărători furioși i-au dat o lecție unui șofer, după ce și-a parcat Jaguar-ul pe două locuri întregi

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News

WhatsApp
DC Media Group Audience
Top cele mai citite știri
Crossuri parteneri
Știri Vezi toate articolele
Iti place noua modalitate de votare pe stiridiaspora.ro?
pixel