Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Accident pe DN1: 17 mașini s-au lovit în lanț, în drum spre București. Video
WhatsApp
DN1 s-a blocat în zona localității Dârste, după un accident în lanț în care au fost implicate 17 mașini. 

Un carambol în care au fost implicate 17 autovehicule, între care o ambulanţă, a avut loc, duminică dimineaţă, pe DN1, în Braşov, în zona Dârste, pe fondul poleiului depus pe un pod.

Conform Inspectoratului de Poliţie Judeţean Braşov, coliziunea în lanţ a avut loc pe sensul de mers către Bucureşti.

În urma impactului între vehiculele implicate au rezultat doar avarii, nefiind rănită nicio persoană.

Evenimentul s-a petrecut din cauza poleiului depus pe un pod din acea zonă, precizează sursa citată. Timp de mai multe zeci de minute, traficul a fost blocat în drum spre București. 

Traficul a fost reluat la acest moment. 

Inițial, Centrul Infotrafic din Inspectoratul General al Poliţiei Române a informat că a avut loc o coliziune între 9 autoturisme.

În zona producerii accidentului este ceață, meteorologii avertizând că fenomenul se va înregistra până la ora 12.00.

Video:

 

Accident pe DN1. Minivacanță aglomerată

 

Peste 23.000 de poliţişti, jandarmi, pompieri, poliţişti de frontieră şi angajaţi de la alte structuri vor fi la datorie, zilnic, între 30 noiembrie şi 4 decembrie, pentru ca minivacanţa prilejuită de Sărbătoarea Sfântului Andrei şi de Ziua Naţională a României să fie petrecută de români în condiţii de siguranţă, anunţă Ministerul Afacerilor Interne (MAI).

Oamenii legii se vor concentra pe acţiunile de prevenire, dar vor fi pregătiţi să intervină în sprijinul cetăţenilor, în caz de necesitate.

"Folosind aproape 4.000 de autospeciale, în medie, zilnic, aproape 8.200 de poliţişti vor acţiona în teren. Peste 5.100 de poliţişti sunt de la structurile de ordine publică, peste 1.500 sunt poliţişti de la rutieră, 564 de la transporturi şi 983 sunt specialişti de la alte structuri", precizează MAI într-un comunicat de presă.

Pentru depistarea şi sancţionarea conducătorilor auto care reprezintă un pericol pe drumurile publice, echipajele rutiere vor acţiona cu aproximativ 300 de aparate radar, dar şi cu dispozitive care semnalează consumul de alcool sau de substanţe interzise la volan.

"Pe principalele artere, în intervalele în care se preconizează un trafic intens, vor fi folosite elicoptere din cadrul Inspectoratului General de Aviaţie, în funcţie de condiţiile atmosferice şi de evoluţia valorilor de trafic înregistrate. Poliţiştii de la transporturi vor asigura măsurile de ordine publică în trenuri de călători, în staţii şi triaje de cale ferată, aerogări şi de porturile de la Marea Neagră sau de la Dunăre", arată sursa citată.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News

WhatsApp
DC Media Group Audience
Top cele mai citite știri
Crossuri parteneri
Știri Vezi toate articolele
Iti place noua modalitate de votare pe stiridiaspora.ro?
pixel