Potrivit primelor cercetări ale poliţiştilor, autorul accidentului nu a adaptat viteza la condiţiile de drum, iar într-o curbă a intrat pe sensul opus de mers, lovind frontal autoturismul condus de un bărbat de 55 de ani, din municipiul Vulcan.
"În urma evenimentului rutier, cei doi conducători auto, precum şi trei pasageri din autoturismul care a produs accidentul, cu vârste cuprinse între 18 şi 22 de ani, toţi din municipiul Vulcan, au fost grav răniţi. De asemenea, o femeie de 52 de ani, pasageră în autoturismul care circula regulamentar, a fost rănită grav", a declarat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Hunedoara, Bogdan Niţu.
Poliţiştii au deschis dosar penal în acest caz.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News