Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Accident grav pe Valea Oltului, în această dimineață. Un TIR a intrat pe contrasens, într-o mașină care circula regulamentar 
WhatsApp
Traficul este blocat sâmbătă dimineața pe ambele sensuri ale DN 7, în județul Argeș, din cauza unui accident în care au fost implicate un TIR și un autoturism.

Potrivit Centrului Infotrafic din Inspectoratul General al Poliției Române, accidentul a avut loc pe DN 7 Pitești-Râmnicu Vâlcea, la kilometrul 43+200 de metri. 

Remorca unui autotren a derapat și a intrat înr-un autoturism care circula pe sensul opus.

În urma accidentului, șoferul autoturismului este încarcerat.

Traficul rutier în zonă este oprit pe ambele sensuri pentru a permite intervenția echipajelor specializate, relatează Mediafax.

Autostrada salvatoare, care ar uni Pitești de Sibiu peste munți, ar putea fi gata în 2030

Cel puțin teoretic, șoseaua dintre Pitești și Sibiu face parte din coridorul pan european, astfel că DN7 ar trebui să fie înlocuit de o autostradă. În acest moment se desfășoară lucrări pe aproximativ 50 de kilometri.

Ultimul accident grav s-a petrecut în luna augut. Atunci, nouă persoane au fost rănite, iar opt dintre acestea au fost transportate la spital cu diverse traumatisme, în urma accidentului petrecut pe DN 7, în Valea Oltului, în apropiere de localitatea Lazaret, la limita judeţelor Sibiu şi Vâlcea.

Astfel, echipajele medicale SMURD din Sibiu au preluat cinci răniţi pe care i-au transportat la spital, două persoane au fost transportate la spital de către echipajele de ambulanţă venite din Vâlcea, o persoană rănită grav a fost preluată cu elicopterul SMURD, iar o a noua persoană a refuzat transportul la spital, având leziuni uşoare, conform datelor transmise de reprezentanţii ISU Sibiu şi ai ISU Vâlcea.

 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News

WhatsApp
Top cele mai citite știri
Crossuri parteneri
Știri Vezi toate articolele
pixel