Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Accident grav pe DN1, în a doua zi de Crăciun! O româncă a murit, alte patru persoane grav rănite
WhatsApp
O româncă  de 74 de ani a murit și alte patru persoane sunt grav rănite, în urma unui accident rutier care a avut loc pe DN 1, în dreptul localităţii Potigrafu.

"O femeie de 74 ani a fost declarată decedată de medicul SAJ", a precizat sursa citată.

Potrivit Biroului de Presă al Poliţiei Prahova, accidentul s-a petrecut duminică după-amiază, la intersecţia dintre DN1 cu DJ 101E. Două maşini, în care se aflau în total şapte persoane, au fost implicate.

Din primele informaţii transmise de Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă Prahova, o femeie în vârstă de 74 de ani a fost găsită, de către echipajul de salvatori, inconştientă şi încarcerată într-una dintre maşinile implicate. Ulterior femeia a fost declarată decedată.

În zona plouă mărunt, carosabilul este umed, iar spre seară există risc de polei, potrivit unei avertizări meteo.

Alte patru persoane au primit asistenţă medicală la faţa locului. Poliţia Prahova a anunţat că şoferii implicaţi în accident, unul de 20 de ani, iar cel de-al doilea de 73 de ani, nu consumaseră alcool înainte de a se urca la volan.  

Potrivit IPJ Prahova,  cele patru persoane au fost transportate la spital, iar traficul este restricţionat pe prima bandă pe sensul de mers spre Ploieşti.

 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News

WhatsApp
Top cele mai citite știri
Crossuri parteneri
Știri Vezi toate articolele
pixel