Drumul până la capelă a fdost inundat de lacrimile familiei şi cunooştinţelor care au plâns pierderea celor două fetiţe, a căror viaţă s-a curmat prea curând.
Aseară, în ultima noapte de priveghi. zeci de oameni s-au strâns pe strada unde a avut loc tragedia şi au strigat să se facă dreptate.
Șoferița se află acum în control judiciar după ce a fost arestată preventiv pentru 24 de ore, ca urmare a faptului că analizele au arătat că a consumat alcool înainte să se urce la volan. Asta deși inițial a negat că ar fi consumat alcool. Analizele efectuate la Institutul de Medicină Legală au stabilit că aceasta avea o alcoolemie de 0.6.
Două fete de 6 și 14 ani au fost spulberate de o mașină care a ajuns, sâmbătă, pe trotuar, după ce a lovit un stâlp, pe strada Mențiunii din Sectorul 2 al Capitalei. Fetița de 6 ani a murit înainte de a ajunge la spital, iar cea de 14 ani la Spitalul „Grigore Alexandrescu”, înainte ca medicii să intre cu ea în sala de operație.
Sâmbătă seara, două fete au murit, în urma unui accident de pe strada Mențiunii, din Sectorul 2 al Capitalei. Accidentul de pe strada Mențiunii, din Sectorul 2 al Capitalei, s-a produs după ce o femeie, care conducea mașina, a pierdut controlul asupra direcției de mers și a lovit un stâlp. Din impact, autovehiculul a fost proiectat în gardul unui imobil unde a accidentat cele două fete. Minora de 6 ani, a murit în Ambulanță, iar a doua victimă, de 20 de ani a murit la Spitalul „Grigore Alexandrescu”, înainte ca medicii să intre cu ea în sala de operație. Copila avea traume foarte mari, spun medicii. Purtătorul de cuvânt al Spitalului „Grigore Alexandrescu”, Raluca Alexandru, a declara că victima accidentului din Sectorul 2, unde o mașină scăpată de sub control a lovit două copile aflate pe trotuar, a murit înainte ca medicii să apuce să intre cu ea în sala de operație.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News