Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
A noua tranșă de vaccin Pfizer BioNTech ajunge azi în România. Cum vor fi distribuite dozele
WhatsApp
Cea de-a noua tranșă de vaccin contra CPVOD-19, de la Pfizer BioNTech, va ajunge sâmbătă la noi în ţară, pe cale aeriană, pe aeroporturile din Otopeni, Cluj-Napoca și Timișoara. Este vorba despre o tranşă de 196.560 doze de ser imunizator împotriva virusului Sars CoV-2, anunţă, sâmbătă, Comitetul Național de Coordonare a Activităților privind Vaccinarea (CNCAV) împotriva COVID-19.

"Transportul către centrele de stocare este asigurat de firma producătoare, inclusiv pe cale terestră.  Vaccinurile sunt transportate în condiții optime de siguranță, în containere speciale, cu gheață carbonică și folie etanșă", se arată în comunicatul de presă.

Dozele care ajung astăzi la noi în ţară vor fi distribuite astfel:

- Centrul Național de Stocare București: 60.840 doze;
- Centrul Regional de Depozitare Brașov: 24.570 doze;
- Centrul Regional de Depozitare Cluj: 23.400 doze;
- Centrul Regional de Depozitare Constanța: 21.060 doze;
- Centrul Regional de Depozitare Craiova: 21.060 doze;
- Centrul Regional de Depozitare Iași: 24.570 doze;
- Centrul Regional de Depozitare Timișoara: 21.060 doze.

O parte dintre doze vor ajunge pe aeroportul din Otopeni, iar pentru cele din Cluj-Napoca și Timișoara, încă se așteaptă confirmări. "În centrele de vaccinare se vor utiliza atât doze recepționate de România în tranșa curentă, cât și în tranșele anterioare, pe baza solicitărilor transmise la Centrul Național și centrele regionale de depozitare, prin direcțiile de sănătate publică județene și cea a municipiului București.

 

Următoarea tranșă de vaccin ar urma să ajungă în România pe 22 februarie

 

Conform calendarului de livrare, următoarea tranșă de vaccin ar urma sa fie adusă în România luni, 22 februarie, iar la acest moment se așteaptă confirmarea oficială din partea firmei producătoare.

În România, alocarea dozelor de vaccin se realizează conform calendarului de livrare pus la dispoziție de firma producătoare, sens în care, săptămânal, țara noastră primește tranșele de vaccin necesare imunizării populației", se mai arată în comunicatul CNCAV. Pe măsură ce noile tranșe ajung în România, aplicația de programare se actualizează și permite continuarea procesului de programare pentru categoriile populaționale aflate în etapa curentă.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News

WhatsApp
Top cele mai citite știri
Crossuri parteneri
Știri Vezi toate articolele
pixel