Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
A doua șansă la viață pentru un român, tatăl a 4 copii: Diagnosticat cu tetrapareză, merge din nou, după o operație rară
WhatsApp
Un bărbat de 37 de ani din galați, care a ajuns la Spitalul Clinic de Urgență Nicolae Oblu din Iași cu tetrapareză, merge din nou după ce medicii i-au extirpat o tumoră de 7 centimetri de la nivelul coloanei cervicale.

Bărbatul de 37 de ani a ajuns în stare gravă la spital, după ce nu își mai putea mișca partea stângă a corpului. Acesta este din Galați și are patru copii.

A doua șansă la viață pentru un român, tatăl a 4 copii

 

„De la săptămână la săptămână începeam să merg mai greu. Și am ajuns aici și mulțumesc lui Dumnezeu a fost operația perfectă. Merg acum, am stabilitate. Sunt ca un copil care merg. Nici mie nu-mi venea să cred. Și diferența care am văzut-o acuma că merg ca un copil, fac pași puțin câte puțin. Nu mi-a explicat nimeni nimic.Abia aici s-a descoperit. Pe unde am fost nu mi-a găsit nimeni nimic. Mă căutam la cap, mă căutam la spate, că aveam dureri și aici până în picioare. Durerea pleca de aici în mâni, îmi tremura și mâna stângă și dădea în picioare, până jos, nu simțeam nimic”, a declarat Silviu Stoica, pacient, potrivit Mediafax.

Medicul Lucian Eva, managerul Spitalului Clinic de Urgență „Prof. Dr. Nicolae Oblu” din Iași a explicat că bărbatul avea un deficit motor la mâini și picioare, adică tetrapareză. În urma investigațiilor s-a descoperit o tumoră a nivelul măduvei cervicale dezvoltată din teaca unui nerv. Aceste tipuri de tumori sunt extrem de rare, reprezentând câteva procente din toată patologia coloanei cervicale, susține medicul.

„S-a făcut o intervenție laborioasă, a durat aproximativ patru ore, s-a reușit să scoatem în totalitate componenta din canalul medular și peste 95 % din foramen neural. Pacientul are o evoluție bună și urmează să fie externat zilele următoare”, a declarat Lucian Eva.

Diagnosticat cu tetrapareză, merge din nou, după o operație rară

 

Conform acestuia, numărul pacienților din țară care se adresează spitalului din Iași a crescut în ultimii ani, chiar în ciuda condițiilor epidemiologice.

„Sunt câteva procente, undeva la 5 procente din adresabilitatea spitalului, dar sunt în tendință de creștere. În urma analizei efectuate s-a creat la nivelul serviciilor de sănătate nevoia unui segment de pacienți care se adresează spitalului nostru pentru că nu pot fi salvați în alte clinici din România sau nu își permit costul acestor tratamente în clinicile private”, a mai spus managerul unității medicale.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News

WhatsApp
Top cele mai citite știri
Crossuri parteneri
Sanatate Vezi toate articolele
pixel