Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
5000 de amenzi după redeschiderea hotelurilor și teraselor în România
WhatsApp
 Inspectorii din cadrul IGSU au efectuat, în perioada estivală, 8.000 de controale la unităţi de turism şi restaurante, cluburi şi terase, în urma cărora au aplicat peste 4.600 de sancţiuni, în valoare de aproximativ 8 milioane de lei, a anunţat, vineri, secretarul de stat în MAI Bogdan Despescu.
Foto ILUSTRATIV

"În acest sezon estival, angajaţii Ministerului Afacerilor Interne au intervenit la peste 395.000 de sesizări, au depistat 1.235 de urmăriţi şi au prins în flagrant peste 13.000 de autori de infracţiuni. Vreau să subliniez faptul că în acest sezon estival infracţionalitatea a scăzut, comparativ cu perioada similară din anul trecut, cu peste 9%", a declarat Despescu la sediul MAI.

Pe drumurile naţionale şi autostrăzi au fost prezenţi, zilnic, peste 1.600 de poliţişti rutieri, a arătat el, care au acţionat pentru fluidizarea circulaţiei şi prevenirea accidentelor rutiere grave.

"Au fost reţinute 51.000 de permise de conducere şi aproximativ 18.000 de certificate de înmatriculare. Acţiunile poliţiştilor rutieri au contribuit la creşterea siguranţei pe drumurile publice, fiind constatată o scădere cu peste 18% a numărului de accidente rutiere grave", a spus Despescu.

El a adăugat că peste 3.600 de poliţişti de frontieră au asigurat, zilnic, supravegherea, monitorizarea şi controlul frontierei de stat, depistând peste 6.300 de persoane care încercau să intre ilegal în România, şi au aplicat 2.200 de sancţiuni contravenţionale în valoare de aproximativ 1,2 milioane de lei.

Efectivele Inspectoratului General pentru Situaţii de Urgenţă au desfăşurat peste 100.000 de intervenţii în sprijinul cetăţenilor care se aflau în diferite situaţii de risc.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News

WhatsApp
Top cele mai citite știri
Crossuri parteneri
Știri Vezi toate articolele
pixel