Cele două automarfare au fost verificate în Punctele de Trecere a Frontierei Nădlac II şi Borş II, iar şoferii sunt români.
'Aceştia transportau, conform documentelor de însoţire a mărfii, îmbrăcăminte şi mobilă second-hand, de la societăţi comerciale din Suedia pentru firme din România. Existând suspiciuni cu privire la legalitatea transporturilor în cauză, poliţiştii de frontieră au solicitat sprijin autorizat reprezentanţilor Comisariatelor Judeţene Arad şi Bihor din cadrul Gărzii Naţionale de Mediu. În urma verificărilor efectuate, s-a constatat faptul că automarfarele erau de fapt încărcate cu 26.830 kg de deşeuri, pentru care şoferii nu au prezentat documentaţia necesară prevăzută de lege pentru importul acestor produse', a informat, luni, Poliţia de Frontieră Arad.
Autorităţile au dispus ca deşeurile să fie returnate expeditorului din Suedia, potrvit Agerpres.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News