02 dec 2024, 22:39
Potrivit unui comunicat al Direcției generale de siguranță națională (DGSN) din Maroc, cei doi români în vârstă de 21 şi respectiv 32 de ani au fost reţinuţi pe aeroportul Mohamed al V din Casablanca.
Aceştia îşi cumpăraseră bilete de avion cu destinaţia Madrid şi urmau să se îmbarce în avion, scrie agenția marocană de știri le360.
La un control sumar efectuat de agenţii de securitate, au descoperit drogurile ascunse printre lenjeria intimă, aflată în bagajele celor doi. Românii au fost reţinuţi pentru trafic de stupefiante iar procurorii au început o ancheta pentru a stabili dacă cei doi fac parte sau nu dintr-o reţea de traficanţi internaţionali.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News