Primarul Sectorului 3, Robert Negoiţă, precizează că decizia instanţei referitoare la cele 12 hectare din Parcul IOR, retrocedate în 2005, reprezintă un moment "foarte trist".
Într-o postare pe Facebook, el menţionează că aşteaptă să vadă motivarea instanţei şi că a fost pierdută o bătălie, dar nu şi războiul.
"Săptămână neagră pentru Sectorul 3: instanţa a decis, definitiv şi irevocabil, că cele 12 hectare din Parcul IOR rămân pierdute. Un moment foarte trist, după ani de zile în care ne-am zbătut singuri să demonstrăm evidenţa şi anume că acel teren este parte din parcul nostru şi că nu trebuia niciodată retrocedat. Nu vreau să spun mai multe, acum aşteptăm să vedem motivarea instanţei. Am pierdut o bătălie, nu am pierdut războiul", scrie primarul.
Prin decizia de joi a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie se "respinge recursul declarat de reclamantul Primarul Sectorului 3 al Municipiul Bucureşti împotriva deciziei nr. 1334A din 13 octombrie 2021 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie. Irevocabilă".
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 3 Bucureşti, pe 29 martie, primarul Sectorului 3 solicita instanţei să declare nulitatea absolută a dispoziţiei Primarului General nr. 4333/18.05.2005, prin care s-a dispus restituirea în natură a imobilului situat în Bucureşti, str. Liviu Rebreanu, FN, sector 3, format din teren în suprafaţă de 112339,19 mp, lotul 71.
Consilierul municipal USR Ana Ciceală critica vineri dimineaţă "modul defectuos în care au susţinut cauza în instanţă Primăria Sectorului 3 şi s-au 'apărat' cei de la PMB" de-a lungul celor zece ani de procese.
Ea menţiona că în perioada următoare se va interesa în legătură cu eventuale posibilităţi de anulare a acestei dispoziţii de retrocedare. Astfel, preciza că ar putea ataca dispoziţia de retrocedare în calitate de consilier general şi că va încerca să convingă USR să facă acest lucru, în calitate de partid politic.
Pe de altă parte, Ciceală arată că "în lipsa unor instrumente legale cu şanse rezonabile de reuşită", terenul ar putea fi expropriat în baza legii exproprierilor de utilitate publică.
Consilierul local USR Sector 3 Eugen Matei preciza joi că a fost prezent la Curtea Supremă, unde s-a judecat recursul privind anularea titlului de proprietate. El aprecia că probele ar fi fost administrate "extrem de prost", arătând că în fazele anterioare ale procesului Primăria Generală nu a dat acces la documente care arătau că în 1986 terenul respectiv a fost înregistrat ca spaţiu verde.
"Procesul acesta a început cu ceva ani în urmă, s-a judecat în toate cele trei faze. A fost întors de Curtea Supremă pentru nişte vicii de procedură, iar astăzi, efectiv, am fost în calitate de cetăţean, să înţeleg ce se întâmplă acolo şi am rămas stupefiat de modul în care au fost administrate probele, de faptul că Primăria Generală nu a dat acces la documente care arătau natura de interes public a acelui spaţiu, şi anume că în '86 a fost înregistrat ca şi spaţiu verde, în perioada comunistă, iar acele documente care se aflau în arhiva Primăriei Generale nu au fost puse la dispoziţia primăriei de sector, cea care a reclamat titlul şi, pe cale de consecinţă, nu au fost luate în considerare, nici în faza de apel, înţeleg. Mai puţin acum în faza de recurs, când a fost depus. Adică, un document care există de mai bine de 40 şi ceva de ani, care arată că acolo a fost spaţiu verde, nu a fost luat în considerare şi singura care a fost discutată în acest proces a fost acea decizie a CGMB din '98 prin care în zona respectivă se face o investiţie de utilitate publică, şi anume un centru administrativ", a spus acesta, într-un live pe Facebook.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News