Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
10 august. Ample acțiuni de protest în Piața Victoriei, astăzi: „Diasporenii au fost tratați de către statul român cu gaze, bastoane, manipulări“
WhatsApp
Trei ani de la momentul 10 august 2018 și în care niciun vinovat nu plătește prețul pentru gazele administrate atunci în piață. În această seară se anunță un protest în Piaţa Victoriei din Capitală, prin care se solicită soluţionarea dosarului 10 august şi pedepsirea persoanelor responsabile pentru violenţele de atunci.

Protestul urmează să se desfăşoare de la ora 19.00, în Piaţa Victoriei din Capitală.  

"Au trecut trei ani de când manifestaţia paşnică din 10 august 2018 - Piaţa Victoriei a fost spulberată cu violenţă de către autorităţile statului, cu ajutorul Jandarmeriei Române, încălcând drepturile cetăţenilor care îşi manifestau în stradă nemulţumirea cu privire la modificările legislative din domeniul Justiţiei. Diasporenii veniţi să protesteze în ţară au fost trataţi de către statul român cu gaze, bastoane, calomnii şi manipulările de la televizor", afirmă organizatorii protestului, între care Declic şi Evoluţie în Instituţie.  

Aceştia reclamă faptul că persoanele considerate responsabile nu au fost pedepsite.  

"Sebastian Cucoş, Cătălin Sindile, Laurenţiu Cazan, şefii Jandarmeriei care au executat represaliile, cât şi colonelul Paraschiv - “dirijorul”- nu au fost pedepsiţi pentru violenţele pe care le-au săvârşit în stradă. Lui Carmen Dan, ministrul de Interne de pe atunci, nu i-a fost atribuită nicio pedeapsă pentru folosirea Jandarmeriei ca armă în razboiul pe care îl purta puterea cu protestatarii. Legatura cu Liviu Dragnea nici măcar nu a fost stabilită de către anchetatori.

Procurorul Doru Stoica, cel care a clasat dosarul, a restituit telefoanele părţilor implicate fără să facă o percheziţie informatică. Efectul acţiunii sale poate duce la neclaritatea probelor rămase şi la soluţionarea cazului superficial, fără ca vinovaţii să fie pedepsiţi în conformitate cu actele lor. Giorgiana Hosu, fosta şefă DIICOT, cea care a instrumentat cu rea voinţă dosarul #10august, astfel încât acesta a fost clasat, s-a pensionat recent, la vârsta de 49 de ani", susţin organizatorii.

"Astăzi, dosarul #10august este redeschis, iar tergiversarea lui a dus la anularea şi distrugerea unor probe care nu mai pot fi recuperate. Acesta se va întoarce la procurorii militari unde istoria ne-a învăţat că ajung să zacă dosare istorice chiar şi decenii întregi (Ex: Mineriade, Revoluţie). Ieşim în stradă să cerem pedepsirea vinovaţilor pentru represaliile din 10 august 2018, printr-o anchetă corectă, reală, în spiritul şi litera legii şi care să aibă o durată rezonabilă de timp!", adaugă organizatorii protestului.


 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News

WhatsApp
Top cele mai citite știri
Crossuri parteneri
Știri Vezi toate articolele
pixel