"Oricine se poate alătura luptei împotriva ocupanţilor trebuie să o facă. Nu a fost o decizie uşoară, din punct de vedere moral, dar este utilă din punctul de vedere al protecţiei noastre. În conformitate cu legea marţială, participanţii la ostilităţi, ucraineni cu experienţă reală de luptăm vor fi eliberaţi din închisori şi-şi vor putea ispăşi pedepsele în locurile cele mai periculoase ale războiului. Cheia acum stă în apărare", şi-a justificat decizia Zelenski.
Într-o nouă înregistrare video, difuzată cu puţin înaintea începerii negocierilor ruso-ucrainene de la frontiera cu Belarus, Zelenski a declarat: "Când mi-am anunţat candidatura, am spus că fiecare dintre noi este preşedinte. Pentru că toţi suntem răspunzători de statul nostru. De frumoasa noastră Ucraină. Şi acum fiecare dintre noi s-a transformat într-un luptător", relatează Agerpres.
Preşedintele ucrainean Volodmir Zelenski le-a cerut luni soldaţilor ruşi care au invadat Ucraina să depună armele, transmite AFP.
Într-un mesaj video difuzat chiar înaintea negocierilor ruso-ucrainene din Belarus, Zelenski li se adresează direct, în rusă, militarilor trimişi de Moscova în ţara sa: "Depuneţi armele, plecaţi de-aici, nu vă credeţi comandanţii, nu vă credeţi propagandiştii. Salvaţi-vă vieţile, pur şi simplu".
Tot luni, preşedintele a cerut Uniunii Europene să permită aderarea imediată a Ucrainei, pe baza unei proceduri speciale, informează Reuters. "Obiectivul nostru este să fim alături de toţi europenii şi, cel mai important, să fim egali. Sunt sigur că aşa este corect. Sunt sigur că merităm asta", a spus el într-o înregistrare video distribuită în reţelele sociale.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News